László Kiss, un simplu bibliotecar din Sfântu Gheorghe cu o pasiune pentru mersul pe bicicletă, a pornit în aventura vieții lui. Acum două zile s-a urcat pe bicicletă la Constanța, vineri ajunge la Sibiu, iar până în 5 iulie trebuie să fie în Amsterdam. Scopul? Vrea să atragă atenţia asupra bibliotecilor româneşti într-un mod inedit.
László Kiss parcurge 3000 de kilometri, de la Marea Neagră la Marea Nordului, în cadrul campaniei “Lecturând prin Europa – Bibliotecile şcolare de la Marea Neagră la Marea Nordului”, iniţiată pentru a sensibiliza opinia publică asupra importanţei bibliotecilor şi pentru a reînfiinţa Biblioteca Pedagogică Naţională I. C. Petrescu.
Vineri, 12 iunie, László Kiss poposeşte şi la Sibiu, în jurul orei 18:00, unde va fi însoţit pe o porţiune de traseu de bibliotecari şi elevi pe biciclete. El va fi primit la Biblioteca Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, unde va prezenta campania bibliotecarilor sibieni.
”Printre obiectivele acestei campanii se numără: crearea unei legături mai strânse între biblioteci prin schimburi de experienţă, solidarizarea oamenilor obişnuiţi cu cauza bibliotecilor, promovarea Congresului Asociaţiei Internaţionale a Bibliotecilor Şcolare, care va avea loc în perioada 28 iunie – 03 august 2015 la Maastrich”, explică președintele Asociației Bibliotecarilor din România – Filiala Sibiu, Cristina Pârvu.
Evenimentul de la Sibiu este realizat şi sprijinit de Biblioteca Universităţii “Lucian Blaga” şi Asociaţia Bibliotecarilor din România – Filiala Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Asociaţia Bibliotecarilor , Biblioteca Universităţii , Sfântu Gheorghe , Marea Neagră , Lucian Blaga , Asociației Bibliotecarilor , Marea Nordului , Biblioteca Pedagogică Naţional , Arhitectura Filiala Sibiu , Bibliotecilor Şcolare , Congresului Asociaţiei Interna , Cristina Pârvu , László Kiss
Vizualizari: 1154


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Adi
Acum 2 ore
X
Acum 3 ore
Toto
Acum 4 ore
Un sibian
Acum 4 ore
Ina