CFR Călători anunță că Trenurile Soarelui au intrat vineri în circulație, peste 40 de trenuri asigurând timp de trei luni, până pe 15 septembrie, legături din toată țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării.
"CFR Călători informează că, începând cu data de 12 iunie, va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui 2015. (...) CFR Călători a pregătit un program special de trenuri pentru ca toate regiunile țării să poată fi conectate cu destinațiile de vacanță cele mai căutate în perioada verii. Astfel, trenurile vor fi introduse în plus, treptat în circulație, conform orarelor plecări/sosiri, iar o parte dintre acestea vor avea ruta prelungită până la Constanța/Mangalia și retur", precizează compania, într-un comunicat.
Ca noutate, în acest sezon, turiștii din Craiova vor avea la dispoziție un tren direct până la Constanța și retur, iar cei din Brașov două trenuri directe.
În ceea ce privește tarifele, pasagerii au posibilitatea de a călători la prețuri reduse, beneficiind de ofertele operate de CFR Călători. Astfel, prețul pentru o călătorie București — Constanța, fără reduceri, este de 30,50 la tren Regio (R) și de 62 de lei la tren InterRegio (IR). Un bilet dus-întors are 10% reducere din tariful de transport și va costa la clasa a-2-a 54,9 lei la tren R și 112,40 lei la tren IR. La cumpărarea cu o anticipație de peste 21 de zile, reducerea este de 25% din tariful de transport și biletul la clasa a 2-a costă 47,5 lei la tren IR și 22,9 lei la tren R.
În cadrul programului estival Trenurile Soarelui, CFR Călători pune în circulație Trenurile Litoral, care merg cu viteza sporită și fără opriri intermediare între București Nord și Constanța. Acestea ajung la destinație în aproximativ două ore, în timp ce durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta București — Constanța, este în medie de circa 2 ore și 20 de minute.
Tot în acest program sunt incluse și Trenurile Tineretului, care vor circula, din 18 iunie, ca trenuri RegioExpres, cu tarife accesibile, cu plecare din Sibiu la ora 18,40, din Râmnicu Vâlcea la 21,02, din Pitești la 00,55, din București Nord la 3,00, cu sosire în Constanța la 6,14 & stațiuni și în Mangalia la ora 8,02. Pentru întoarcere, trenul are plecări la 18,16 din Mangalia & stațiuni, la 20,05 din Constanța, la 23,10 din București Nord și cu sosire în Pitești la 1,17, în Râmnicu Vâlcea la 4,49 și în Sibiu la 7,22.
CFR Călători precizează că pasagerii își vor putea transporta zilnic și bicicleta la Constanța și retur, în trenurile IR 1985, IR 1582, IR 1587, IR 1588. Tariful pentru transportul unei biciclete este de 10 lei la tren IR.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Delta Dunării , Marea Neagră , Bucureşti Nord , Râmnicu Vâlcea , Trenurile Soarelui , Trenurile Litoral , Trenurile Tineretului
Vizualizari: 998
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
R
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
C