E vară şi Sibiul nu duce lipsă de evenimente, iar acest weekend o dovedeşte din plin. Zeci de piese de teatru, concerte, spectacole de stradă, Open Pamira sunt doar o parte dintre evenimentele care se desfăşoară în oraş în aceste zile.
Un invitat de onoare al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este marele actor de teatru și film Klaus Maria Brandauer, unul dintre puținii actori vorbitori de limba germană care au atins faima internațională. Publicul festivalului va avea șansa extraordinară de a-l admira pe scenă în spectacolul regizat de Peter Stein, „Ultima bandă a lui Krapp”, dar și de a-l întâlni sâmbătă, 20 iunie, ora 14:00, la Librăria Habitus.
Sub genericul ACTOR DE TEATRU - ACTOR DE FILM: ALEGERE IMPOSIBILĂ, George Banu și Irina Margareta Nistor vor dialoga cu Klaus Maria Brandauer despre rolurile sale din teatru și despre filmele realizate în studiourile de la Hollywood și nu numai, despre profesia de actor și despre ce înseamnă pentru el succesul.
Klaus Maria Brandauer va primit o stea pe Aleea Celebrităților pe 20 iunie, la ora 18:00 și va fi de asemenea prezent la Gala Celebrităților, la ora 19:00, la Sala Thalia.
KLAUS MARIA BRANDAUER (n. 1943) este actor, regizor de film și profesor la Max Reinhardt Seminar în Viena. Aclamat în întreaga lume pentru paleta largă de roluri interpretate atât în film cât și în teatru, Klaus Maria Brandauer este mai bine cunoscut publicului român pentru rolul principal din filmul „Mephisto” (1982), pentru care a fost distins cu premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes, precum și pentru rolul memorabil alături de Meryl Streep în „Out of Africa”, ce i-a adus o nominalizare la Premiile Oscar, pentru Cel mai bun actor în rol secundar. După ce a devenit celebru pentru rolul „Mephisto” în 1982, a mai jucat în filmul James Bond „Never Say Never Again”, apoi în „Out of Africa”, „White Fang”, „Streets of Gold”, „Rembrandt”, „Introducing Dorothy and Tetro”, în regia lui Francis Ford Coppola.
Programul festivalului poate fi văzut pe http://www.sibfest.ro/
găzduieşte anul acesta cea de-a II-a ediție a Zilei Universale a Iei, iar timp de cinci zile, în perioada 19-24 iunie, IA va fi sărbătorită prin concerte, concursuri şi o horă în Piaţa Mică.
“Din 19 până în 24 iunie am planificat o serie de evenimente speciale în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Nu lipsesc de aici atelierele pentru copii și adulți, concertele, obiceiurile, tradițiile, un târg de II şi concursul "Cea mai frumoasa IE". De reţinut este şi faptul că vom organiza o plimbare în IE cu Biciclete Cochete, al cărei traseu pornește din Piața Mică și va urma treseul de biciclete până în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. IA este bucuria de a fi împreună alături de generaţiile trecute, prezente şi viitoare, conectaţi prin semne universale, purtătoare de bine şi frumos. Este costumul de intrare in lumea magică a poveştilor şi legendelor noastre. Este la modă în intreaga lume, toţi o poartă, dar mulți nu ştiu de unde vine. Între 19 şi 24 iunie vor afla cu siguranţă la Muzeul ASTRA”, spun reprezentanţii Future Capital, organizatorii evenimentului în parteneriat cu Muzeul Astra.
Sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 22:00, Muzeul Astra din Sibiu va găzdui „un spectacol extraordinar de foc și muzică live”. “Foc și tradiție” este un concept unic, care pornește de la tradițiile și ritualurile străvechi, aduse în contemporan prin muzica celor de la Cobzality și efectele pirotehnice pe care trupa Crispus – the Art of Fire le aduce pe scenă.
În 24 iunie, în Piața Mică, Sibiu va avea loc Hora Sânzienelor, la care sunt invitaţi toţi sibienii care vor să sărbătorească IA şi prin joc.
„Oriunde ați fi, orice ați face, în 24 iunie purtați o IE sau o cămașă tradițională apoi veniți cu ea la Hora Sânzienelor. Noi dăm întâlnire de pe acum, tuturor, în Piața Mică din Sibiu! Hai să facem cea mai mare Horă de Sânziene, alături de Asociația Vatra Hărmanului”, spun organizatorii.
Programul evnimentului poate fi consultat pe http://www.cultura.sibiu.ro/cal_main/event/3369/
Concerte
„Muzică din arhivele bisericeşti în Ferula Bisericii Evanghelice C.A. Sibiu” este un eveniment care va avea loc în 20 iunie, de la ora 20:00. Patru muzicieni invită publicul la o plimbare muzicală, pe parcursul căreia pot audia piese vechi.
„Programul de vară al Bisericii Evanghelice cuprinde concerte susţinute, printre alţii, de Melinda Samson, sopran şi Iuliana Cotîrlea, vioară, ele fiind iniţiatoarele evenimentului, după ce Ioana Galu, o violonistă româno-americană, şi-a anunţat vizita la Sibiu. Cei doi organişti Brita Falch Leutert und Jürg Leutert vor cânta atât la instrumente cu claviatură cât şi la drâmbă, contrabas şi timpan”, spun organizatorii.
Începe a patra ediție Pamira Open
64 de tenismeni iau startul unui nou turneu internațional cotat în clasamentul ATP, Pamira Open. Turneul are loc între 20 și 28 iunie și are premii totale în valoare de 10.000 de dolari. Participanții la turneu vor putea acumula punctele necesare în clasamentul ATP pentru a se putea înscrie la Sibiu Open, cel mai important turneu de tenis din Transilvania, turneul Futures fiind o bună ocazie pentru jucători să se acomodeze cu suprafața de joc.
Pamira Open debutează cu turneul de calificări pentru tabloul principal. Primele partide încep sâmbătă, 20 iunie, de la ora 9 la Tenis Club Pamira, pe Calea Șurii Mici.
Jucătorii veniți din calificări vor completa tabloul de simplu ce va alinia la start 32 de jucători și 16 echipe pe tabloul de dublu. Partidele de pe tablourile principale vor începe marți, 23 iunie. Finala competiției de dublu se va disputa vineri, de la ora 17, semifinalele turneului de simplu sâmbătă, începând cu ora 14, iar marea finală a turneului de 10.000 de dolari va avea loc duminică, 28 iunie, de la ora 15. Partida va fi transmisă în direct pe postul de televiziune DigiSport.
În acest moment, în turneu sunt înscriși jucători din 16 țări, de pe patru continente. La Pamira Open vor evolua jucători din Australia, Statele Unite, Argentina, Austria, Franța, Germania, Portugalia, Italia, Canada, Marea Britanie, Suedia sau Spania.
„Pamira Open a crescut de la an la an din punctul de vedere al sportivilor participanți la acest turneu. Competiția devine din ce în ce mai strânsă, valoarea jucătorilor este mai apropiată și din acest motiv devine un turneu extrem de atractiv. E un turneu important în special pentru jucătorii care vor să acumuleze punctele ATP necesare înscrierii în turneul Sibiu Open. Iar pentru jucătorii mai tineri e un turneu unde își pot măsura forțele cu tenismeni consacrați”, spune Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open.
În premieră la un turneu Futures, sibianul Victor Cornea va fi cap de serie numărul 7, fiind cotat printre favoriții la câștigarea acestui turneu. Principalul favorit este austriacul Martin Linzer, numărul 345 în clasamentul ATP, urmat de finalistul de anul trecut, Vasile Antonescu, Juan Ignacio Ameal din Argentina, Jordan Ubiergo din Franța, Andre Gaspar Mura din Portugalia, Matteo Marfia din Italia sau Jeremy Jahn din Germania.
„Iată că după doar 3 ani de la prima ediție reușim să avem un jucător sibian între capii de serie ai turneului, cu șanse reale la câștigarea trofeului. Victor Cornea este, în premieră, între favoriții unui turneu ITF Futures, dupa prima lui finală jucată acum 2 săptămâni în Bosnia la Sarajevo. Este într-adevăr într-o poziție specială care în același timp vine și cu responsabilități mai mari. Tot în Bosnia a obținut și cel de al 4-lea titlu al carierei, ajungând acum pe poziția 490 în clasamentul ATP, o poziție care îl va aduce probabil tot într-o poziție de favorit și pe tabloul de Dublu. Sperăm să avem cât mai mulți susținători la turneu, pentru a-l încuraja pe sibianul nostru", spune Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open.
Intrarea la toate partidele din cadrul turneului Pamira Open este gratuită. De asemenea, spectatorii finalei acestui turneu vor avea ocazia să câștige numeroase premii acordate prin tragere la sorți în urma unei tombole ce va avea loc la finalul partidei.
Turul Ciclist al Sibiului: Cursa Sponsorilor 2015 va avea loc în 20 iunie, pe două trasee: unul pentru fete (17 km) iar celălalt pentru băieţi (35 km), identice cu cele de anul acesta. Echipele vor fi formate din şase băieţi şi o fată, numărul de echipe sau de concurenţi la individual fiind nelimitat pentru fiecare sponsor, cu condiţia să fie angajaţi ai acestuia.
Foto: www.sibiu-turism.ro
Tag-uri: Sibiu Open , Marius Vecerdea , Melinda Samson , Calea Şurii Mici , Future Capital , Muzeul Astra , Sala Thalia , Dumbrava Sibiului , marea britanie , Statele Unite , Piața Mică , Tenis Club Pamira , Bisericii Evanghelice , Festivalului Internaţional , Premiile Oscar , Iuliana Cotîrlea , Brita Falch Leutert , Victor Cornea , Cursa Sponsorilor , Aleea Celebrităţilor , James Bond , Meryl Streep , Jürg Leutert , George Banu , Libraria Habitus , Vasile Antonescu , Jeremy Jahn , Turul Ciclist , Aer Liber , Francis Ford Coppola , Ioana Galu , Ferula Bisericii Evanghelice , Pamira Open , Gala Celebrităților , Biciclete Cochete , Peter Stein , Klaus Maria Brandauer , Asociația Vatra Hărmanului , Hora Sânzienelor , Zilei Universale , Andre Gaspar Mura , Introducing Dorothy , Jordan Ubiergo , Juan Ignacio Ameal , La Pamira Open , Martin Linzer , Matteo Marfia , Max Reinhardt Seminar , Never Say Never Again , Open Pamira , White Fang , Irina Margareta Nistor
Vizualizari: 728
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Kokos Kokos
Acum 12 ore
Rosu Detot
Acum 12 ore
Rosu Detot
Acum 12 ore
Un Sibian
Acum 12 ore
Spirit Civic