Joi,
20.11.2025
Parțial Noros
Acum
8°C

LSS Vointa Sibiu a castigat Cupa Romaniei – faza judeteana

LSS Vointa Sibiu a castigat Cupa Romaniei – faza judeteana

LSS Voinţa Sibiu a învins-o fără probleme pe Silvatex Orlat, în finala judeţeană a Cupei României, cu scorul de 7-2. Partida a avut loc, ieri, pe terenul celor din Orlat. Gruparea suporterilor se află la primul trofeu de la înfiinţare. În urma performanţei obţinute, LSS Voinţa Sibiu a acces în faza următoare, unde va întâlni formaţii din Liga a III-a.

“A fost un meci deosebit pentru noi. Victoria ne-a adus primul trofeu și posibilitatea de a întâlni un adversar din Liga a III-a. Va fi puțin mai greu pentru că vom fi gazde, iar baremul de arbitraj va fi mai mare, dar vom face tot posibilul să organizăm acest meci așa cum merită jucătorii noștri. Apreciem foarte mult atitudinea băieților din ultimele meciuri, iar asta ne obligă să ne implicăm la maximum pentru a duce echipa la nivelul următor. Dorim să felicităm echipa din Orlat pentru jocul de duminică și pentru organizarea meciului. Ne-am simțit foarte bine, iar organizarea a fost peste nivelul Ligii a IV-a”, a declarat Adrian Brătoiu, oficial LSS Voinţa Sibiu, pentru Turnul Sfatului.

De asemenea, Adrian Brătoiu a ţinut să-i felicite pe cei de la Măgura Cisnădie pentru promovarea în esalonul terţ. “Felicităm şi performanța echipei din Cisnădie pentru că aduce un plus de imagine județului Sibiu și le dorim succes în Liga a III-a”, a mai precizat oficialul celor de la LSS Voinţa Sibiu.

LSS Voinţa Sibiu va disputa meciul din faza următoare pe teren propriu, pe 15 iulie. Adversarul va urma să fie stabilit în zilele următoare. 

Foto: peluzasud.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 864

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

14 comentarii

cisnadie

Acum 10 ani

Normal ca ii felicitati acum daca va folositi de perfomanta lor, RUSINE celor din conducerea Cisnadiei care vor sa vanda locul la lss vointa. unde sunt acum promisiunile de a aduce steaua in orasul nostru?
Raspunde

@1

Acum 10 ani

De unde stii de asemenea manevre ale conducerii Cisnadiei? nu de alta dar nu ma mai mira absolut nimic la primarul camatar huja si clica lui de sclavi lingai!
Raspunde

Adrian

Acum 10 ani

@1. Comedie de Hollywood zvonurile astea. Că nu s-ar înscrie Cisnădia mai umblă vorba prin târg dar chiar să-l vândă Voinței... :)) așa ceva! Nu se folosește nimeni de performanșa nimănui iar Voința, atâta timp cât va fi administrată de suporteri va promova doar pe teren.
Raspunde

@1

Acum 10 ani

Mincinos inutil. Las-o moarta. Ca esti suparat pt ca echipa nu o sa joace in liga a3a , inteleg, dar sa arunci cu noroi in vointa sibiu... Mars la chachat. Ce nu prea inteleg eu, este de ce nu au lasat cei de la cisnadie pe cei din valcea sa castige, daca oricum nu onsa joace in liga 3.
Raspunde

@3

Acum 10 ani

Exact
Raspunde

@123456789

Acum 10 ani

Trebuie sa intelegeti. Locurile intr-o divizie nu se mai pot vinde. Doar fuziunile mai sunt cat de cat acceptate
Raspunde

folbalist de todeauna

Acum 10 ani

acum avem ocazia s-a sprijinim fotbalu in sibiu ,s-a se implice bogatasi sibiului ,e pacat s-a nu avem echipa in liga 1 ,ma cutremur cind am studiat programu primei etape din liga 1 ,nu i-mi venea s-a cred ,am zis in gindu meu cred ca s-a facut o confuzie mai mult liga unu seamana cu liga satelor din romania [chiajna ,voluntari ,panade ,vascauti din deal ,etc ] ba rusinica ,s-a jucam cu alde poplaca ,rasinari ,orlat ,etc ,,cu ocazia asta fac apel la constructia noului stadion s-au modernizarea actualului si marita capacitatea la 40 -50 000 locuri ,constructia noi sali polivalente ,10 000 locuri ,constructia unui bazin olimpic ,daca tot vor astia de la regionala [iasov ] sa-l inchida pe actualu [olimpia ] pus presiune pe guvern s-a aloce bani pent-ru aceste mari obiective ,daca tot sunt bani s-a se construiasca la craiova ,tg jiu ,etc ,bani pentru stadioane de ce sibiu s-a nu beneficieze ,s-au mai circula aia de pe vremea lui ceasca voua [sibiu ]nu va facem ca aveti ,trezitiva ,prima societate de sport din romania ,a fost la sibiu ,facuta de sasi
Raspunde

sponsor

Acum 10 ani

Relu Munteanu, de ce nu-l ia nimeni la intrebari, asta ia numai chirii de aici si le investeste in alte zone, plus ca nu stiu cum o putut lua Imparatu Romanilor, Dumbrava s,a. Bai investeste banii in Sibiu, nu la bucale si poiana iasov. Sponsoeizeaza si tu sportu in Sibiu ca si asa iei bani degeaba de aici.
Raspunde

Ombladon

Acum 10 ani

Trebuie sa intelegem o data pentru totdeauna, noi vrem sa aducem mentalitatea din vest, unde suporterii sustin echipa locala prin achitarea unui abonament, unei cotizatii, vrem fotbal curat, Relu Munteanu nu se va implica, la fel sunt multi din Sibiu, noi ii asteptam alaturi de noi si la fel si pe voi, aveti ocazia ca la fiecare meci al echipei LSS Vointa Sibiu sa donati in cutia \"Sustineti echipa locala\" bani, la fel oricine poate sponsoriza echipa prin firma lui si oferim loc de banner pentru publicitate! Tot bani sunt justificati, avem transparenta totala la ce facem cu ei!Este momentul sa aratam ca poate si Sibiul la fel cum a devenit fenomenum ASU Poli Timisoara echipa suporteriilor care tocmai a promovat in Liga 3, acolo suporterii sustin echipa financiar si firme care sponsorizeaza atat!
Raspunde

pt toti autostiutorii

Acum 10 ani

Cisnadie va juca in liga a 3a
Raspunde

cisnadie

Acum 10 ani

ori nu stiti , ori negati insa ii clar ca sunt discutii pentru cedarea locului catre sibiu.
Raspunde

@1,11

Acum 10 ani

tu esti Gheorghe Huja si noi nu stim,scuze ca intram cu tine in polemici.Dar iti spun sigur ca 90% Magura Cisnadie joaca in liga a 3a,si daca s-ar ceda locul (catre echipa lui Hizo,nu catre Vointa) nu ar fii nici o tragedie tinand cont ca echipa de handbal e in liga nationala si e normal ca trebuie sa fie sustinuta financiar mai mult decat echipa de fotbal.Dar stai linistit 90% vei vedea liga a 3a la Cisnadie din toamna
Raspunde

greorge

Acum 10 ani

Oricum silvatex orlat a facut perfomanta
Raspunde

vointa

Acum 10 ani

Intradevar,foarte frumosa organizatea celor din orlat.felicitari.auzeam ceva mai urat despre orlat dar nu este adevarat.teren intretinut,ordine,respectuosi si o echipa buna.au avut ceva ghinion si o adversara buna.felicitaricelor care au organizat.speram sai cunoastem personal la alte meciuri.meritati liga 4
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus