Au mai rămas două zile până când Cornel Alecu, Benny Pelger, Claudiu Muntean, Nelu Lefter, Bogdan Spânu, Gabi Viciu, Viorel Ciocian, Ovidiu Teleabă, Attila Kincses, Silviu Corodi vor reveni pe parchet pentru a retrăi o picătură din momentul care a marcat istoria sporturilor pe echipe din Sibiu: câștigarea primului titlu de campion naţional al celor de la CSU Forest Sibiu, în anul 1995.
Sâmbătă, 4 iulie 2015, de la ora 17:30, fostele glorii, îndrumate de antrenorul lor Mircea Vulc, vor reîmbrăca tricourile verzi împotriva Stelei București, echipă pe care au învins-o în marea finală.
Pentru majoritatea dintre ei, evenimentul va fi unul cu o mare încarcătură emoţională și sunt nerabdători să își revadă colegii și suporterii. CSU Forest Sibiu va fi prezentă în formulă aproape completă, după 20 de ani de la câștigarea titlului. „Ne bucurăm sa ne reîntalnim dupa 20 de ani, ca și în romanul lui Dumas. Sper săfie o revedere placută, atât pentru noi, cat și pentru suporterii de atunci, și săne readucem aminte cu placere de acele vremuri frumoase. Am tinut săinvităm pe toti de atunci: antrenori, jucatori, arbitri, și ne pare nespus de rău ca fostul secretar al Federatiei, domnul Mircea Campeanu, nu va putea fi prezent”, a declarat Mircea Vulc, antrenorul cu care CSU Forest Sibiu a câștigat titlul, în urmăcu 20 de ani.
În urmă cu două decenii, CSU Forest Sibiu câștiga al treilea meci, din 5 partide dramatice disputate în finala campionatului de atunci, împotriva Stelei București și își adjudeca primul titlu national din istoria sibiană a sportului de echipă. Sorin Ardelean, Horia Păun (actual președinte al Federatiei Române de Baschet), Adrian Voinescu, Ștefan Lecca, Marius Dobă, Dragoș Barbu și antrenorul echipei Steaua București 1995, Dumitru Lecca, vor fi și ei prezenti.
Rejucarea meciului, rămas în sufletele fanilor și în analele baschetului sibian, se va juca în Sala Transilvania din Sibiu, nu în vechea sală de lângă Teatru, sala CSS Sibiu, unde baschetbaliștii sibieni reușeau o performanță de pus în ramă. Evenimentul va debuta la 17:30, cu o partidă demonstrativă între echipele de juniori ale CSU Sibiu, urmată de rejucarea finalei de acum 20 de ani, dintre CSU Forest Sibiu 1995 și Steaua București 1995, de la ora 18:00. Intrarea este liberă.
Evenimentul va fi transmis in direct, prin livestream, de Romania Live Events la link-ul de mai jos:
Foto: print screen – reportaj TV Sibiu 1995
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1092


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Olguța Crăcănici
Acum 1 oră
Ouțele, tablourile, industria și canalele la Dunăre
Acum 1 oră
Ghita
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
NFilip