Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
0°C

Anticarul poliglot: “si bolnav vin la lucru"

Anticarul poliglot: “si bolnav vin la lucru

Pe Nicolae Bălcescu, ascuns de privirile necunoscătorilor, domnul Bota are un mic magazine de antichități, în care poate vorbi cu turiștii în trei limbi străine. De meserie fotograf, acesta și-a început afacerea cu antichități de la o colecție personală de aparate de fotografiat.
Cu un spirit tânăr și cu pasiune  pentru ceea ce face, când l-am întâlnit repara o lampa “veche de mai bine de o sută de ani”. Domnul Bota, în vârstă de 66 de ani,  a plecat în Germania, împreună cu familia, în anii ‘90. Fluent în germană, este om cu care ai mereu un subiect de discuție.
Șase ani mai târziu s-a întors în România deoarece spune că “ legile pe atunci erau diferite. Puteai obține permis de ședere numai șase luni. Deci va dați seama că eu l-am obținut de cel puțin zece ori”.

După ce s-a întors în România a decis să își deschidă un magazine de antichități. Totul a început de la o colecție de aparate de fotografiat vechi pe care acesta le avea. Povestește zâmbind că într-o zi “ a intrat în magazin un om. Credeam că e turist, inițial. L-am întrebat în germană, mai întâi, după aceea în engleză și franceză. Omul nu spunea nimic. În timp ce înainta prin magazine a început să vorbească germană, eu m-am luat după el și am început să conversăm în germană. După puțin timp a început să vorbească în franceză. Și de această dată m-am luat după el și am început să vorbim în franceză. După aceea a început în engleză. Am rămas uimit, am zis că rade de mine. După puțin timp mi-a spus, în română, că dacă știu și chineză  rămâne uimit. Așa că i-am spus singurul cuvânt pe care îl știam în chineză - «ma», care înseamnă mama” se oprește râzând. ”După aceea am aflat că e diplomat. Și acum mai trece pragul magazinului meu, periodic”, adaugă râzând domnul Bota.
Pasiunea pentru lucrurile “învechite” e nelipsită din momentul în care intri pe ușa magazinului. “Dacă nu ai pasiune nu poți să faci nimic în viață. Și bolnav vin la lucru” spune domnul Bota cu un zâmbet larg pe față. Când este întrebat de ce a decis să își deschidă un magazine de antichități prima reacție este aceea de a zâmbi melancolic.

“Soția mea lucra ca și contabilă la un magazin de antichități, la Lomnășan în Piața Huet. Așa ne-am gândit să deschidem și noi un magazin. Ne-am dus la domnul respectiv și i-am spus, vă dați seama ce vremuri, că vrem să ne deschidem și noi un magazin. Acesta ne-a spus «succes, o să aveți nevoie deoarece e un domeniu în care reușești foarte greu». Și uite așa, am magazinul de 15 ani”, povestește domnul Bota.
Când este întrebat care este obiectul său preferat răspunde  cu un zâmbet pe chip că “nu mă pot opri la unul”. După un minut în care s-a uitat prin magazine se îndreaptă ușor către un ceas vechi, făcut în Germania la comanda lui Carol al II-lea. “Dacă ar fi să aleg un obiect preferat acesta ar fi. Îmi place în primul rând din cauza istoriei”. A lucrat și în presă ca fotojurnalist. “Ultima dată am lucrat la ziarul Dimineața, în ’88”.
Magazinul său expune mai bine de 1.000 de obiecte, iar cel mai vechi este o carte din 1802 despre plante.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 436

Paula Văleanu

de Paula Văleanu

Cultură
Telefon:
0751 057 240

Comentarii

3 comentarii

Klaus Bula Werner

Acum 10 ani

In presa cat de cat profesionista, atunci cand intervievatul face greseli gramaticale, morfologice, gazetarul ajusteaza textul publicat. Sa avem aceste pretentii de la Turn? Saracul mos, lui \"ii place din cauza\". Probabil tot \"din cauza\" si gazetarul are acest job....
Raspunde

Puliţăr

Acum 10 ani

Am pierdut minute pretioase din viata citind porcaria asta!In \'88 nu exista ziarul \"Dimineata\" in presa romaneasca. Ori minte babul ori nu a inteles jurnalizdul!
Raspunde

un sibian

Acum 10 ani

cu siguranta \"jurnalista\" este paralela cu limba romana!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus