Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
0°C

Junii Sibiului reprezinta traditia romaneasca la Expo Milano 2015

Junii Sibiului reprezinta traditia romaneasca la Expo Milano 2015

Instrumentiștii și dansatorii din cadrul Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”  vor susține în data de 29 iulie 2015, cu ocazia „Zilei Naționale a României la Expo Milano 2015”, o serie de spectacole folclorice și parade ale portului popular prezentând, astfel, muzica și dansurile specifice României.
„Suntem onorați de invitație și nerăbdători să arătăm lumii întregi cât este de bogată și de frumoasă țară noastră, prin prisma cântecelor, a obiceiurilor și a jocurilor populare. Propunem vizitatorilor o incursiune în câteva dintre cele mai importante zone folclorice ale țării, pornind din Transilvania cu jocurile de cizmă și spectaculoasele piruete către Moldova cu faimoasele ritmuri de bătută. Coborâm apoi spre Banat, cu jocul de doi, și facem un popas în Oltenia, cu duioase hore și aprigul «trei păzește». Nu lipsesc din programul pentru Expo Milano 2015 «Călușul» – capodoperă UNESCO, nici faimoasele «Ciocârlia» și «Rapsodia Română». Călătoria muzical-coregrafică trece apoi prin Maramureș și ajunge în Oaș, la nunta ce prezintă pregătirea miresei, jocul steagului și roată feciorilor. Ne bucurăm că avem, încă o dată, ocazia să promovăm specificul tradițional românesc la scară internațională. Participarea la Expo Milano este a doua de acest gen pentru Junii Sibiului, după participarea de la Hanovra – Germania, din anul 2000”,  adaugă Silvia Macrea, manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.  
Expozițiile universale sunt evenimente de amploare organizate o dată la 5 ani, pe durata a până la șase luni. România a participat, în ultimii 25 de ani, la toate expozițiile universale organizate sub egida Biroului Internațional pentru Expoziții: Sevilla (Spania) 1992, Hanovra (Germania) 2000, Aichi (Japonia) 2005 și Shanghai (China) 2010. Mișcarea expozițională a fost inaugurată la Londra în anul 1851. Evenimentul din acest an se desfășoară la Milano pe o durata de 6 luni, în perioada 1 mai – 31 octombrie 2015, având că temă centrală “Hrănirea Planetei. Energie pentru viață/ Feeding the Planet. Energy for life”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 839

Paula Văleanu

de Paula Văleanu

Cultură
Telefon:
0751 057 240

Comentarii

2 comentarii

vasiladi

Acum 10 ani

junii sibiului si mocanita sibiu agnita si tramvaiul de rasinari ar trebui sa fie branduri ale jud sibiu aude cineva?
Raspunde

TEUTONICUS

Acum 10 ani

Daca este ansamblu profesionist de ce este subventionat cu bani de la bugetul Consiliului Judetean Sibiu,nu cumva interesele sunt prea mari
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus