Organizațiile politice locale din Sibiu și-au fixat de regulă un preț al calității de membru între nimic și un leu. Adică un covrig cu mac, susan sau sare. După gust. Cu cât urci pe scara ierarhică, cu atât plătești însă mai mulți bani. De regulă, subiectul banilor în partide este tabu, și asta ține mai mult de lipsa de responsabilitate a membrilor. De ani de zile liderii politici se plâng că ei duc greul cheltuielilor și că membrii nu-și plătesc cotizațiile cu anii.
UNPR. Datorie gratis
UNPR a rămas unul din puținele partide care nu le cer bani membrilor. Dar au pretenția ca membrii să-și facă datoria față de organizație. Oricare va fi ea. ”Ce înseamnă să fii membru al UNPR? Înseamnă să-ți faci datoria față de partid”, spune cu aplomb copreședintele UNPR Sibiu, Virgil Orlandea. Cât despre datoria financiară, zero. ”La noi nu se plătesc nici un fel de cotizații”, spune același Orlandea. Totuși, organizația este ținută din punct de vedere financiar din banii pe care îi dau membrii de partid cu funcții: consilierii locali, cei județeni, membrii din forurile de conducere.
PSD-iști dau în funcție de salariu
Social-democrații le cer tuturor membrilor bani de cotizații. Cea mai mică sumă e de un leu. Pensionarii… ”La noi, cotizațiile sunt diferențiate. Un membru de partid care este pensionar plătește o cotizație de un leu pe lună. Membrii care sunt angajați, plătesc câte cinci lei. Membrii Biroului Politic plătesc câte 50 de lei, consilierii locali plătesc o sută de lei, parlamentarii câte 150 de lei. Parlamentarii mai plătesc și la București câte 150 de lei și la organizația județeană cam tot atât”, spune liderul PSD Mediaș, Viorel Arcaș.
Liberalii și sfânta treime politică
La liberali, cine vrea să devină membru cu acte în regulă trebuie să achite lunar cel puțin trei lei. Banii cresc în valoare dacă ajung în funcții ”intermediate” de partid. Consilierii locali, cei județeni sau liberalii cu funcții de conducere în organizație plătesc mai mult.
Cei trei lei ”de bază” au însă o destinație exactă. ”În PNL Sibiu, cotizația este de trei lei. Din această sumă, un leu se duce la organizația județeană, un leu rămâne la organizația de bază și un leu merge la organizația națională”, spune copreședintele PNL, Raluca Turcan.
CASETĂ
Finanţarea privată
Conform legii 344 a finanțării partidelor politice, ”cuantumul cotizaţiilor, repartizarea şi utilizarea acestora se stabilesc prin hotărâri ale partidului politic, potrivit statutului propriu”, iar ”suma cotizaţiilor plătite într-un an de un membru de partid nu poate depăşi 48 de salarii minime brute pe ţară. Salariul de bază minim brut pe ţară luat ca referinţă este cel existent la data de 1 ianuarie a anului respectiv”. Totodată, ”partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuantumul total al veniturilor din cotizaţii până la data de 31 martie a anului următor, precum şi lista membrilor de partid care au plătit într-un an cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară”.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: PNL Sibiu , Viorel Arcaș , Raluca Turcan , PDL Sibiu , adziune , indemnizație partide , Pentru Sibiu
Vizualizari: 15682
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Adrian
Acum 2 ore
Cioban
Acum 2 ore
Petruț Ionescu
Acum 2 ore
Sophie
Acum 2 ore
Paul