Au venit cu cazane, obiecte vechi adunate de te miri unde, linguri de lemn, farfurii hidoase cumpărate en-gross și, mai important, cunoștințe lumești. Adică ”blachina-strachina, cap de viperă”, hai să-ți ghicesc viitorul! Peste o sută de cetățeni romi au ocupat începând cu această dimineață Piața Mică, pentru evenimentele denumite ”Zilele Culturale ale Romilor” și ”Târgul Meșteșugarilor Romi”.
foto Silvana ArmatDupă ce am scăpat de un nene care voia să-mi vândă o carte despre lagărul de exterminare de la Dachau cu 80 de lei, și o mamaie care credea că-mi trebuie un cârpător nou în casă, am întrebat eu o doamnă de etnie romă, care mi s-a părut mie că arată cât de cât autentic, dacă nu poate să-mi vadă viitorul. Am făcut asta pentru că de dimineață strigau ele după trecători că vor să le ghicească-n stele. Atât i-a trebuit. N-a fost nevoie nici să mi se uite în palmă, nici de descântece, nici de prea multe informații despre mine. Doar ce mi s-a uitat câteva secunde în ochi. Imediat și-a dat seama că îmi stă capul la plecare, că o să fac o călătorie lungă în străinătate, apoi că o să trăiesc 83 de ani și o să am doi copii. Nu a fost prea explicită cu cine-i fac. A fost însă foarte clară când mi-a cerut 50 de lei, adică ”pune și tu ceva în palmă”. I-am dat vreo nouă lei, cât am avut mărunțiș în portofel. ”De un suc”, vorba ei.
https://youtu.be/A_S-OFw6zL4
https://youtu.be/YvuxzLUl-NE
Ne-am despărțit prieteni, adică a rămas că trec la anul iarăși pe la ea să-i spun dacă am făcut doi copii și cu cine.
foto Silvana Armat

foto Silvana ArmatDacă nu vă interesează viitorul vostru, puteți pleca de la târgul din Piața Mică încărcați de cele mai ciudate obiecte posibile. Adică fotografii vechi ”luate pe bani mulți de la șașii din Saschiz”, bibelouri comuniste cu peștele de pe televizor, ibrice, linguri vechi, o mulțime de farfurii, castroane și boluri, nelipsitele cazane pentru țuică, mileuri, inele, ghiuluri și brățări și multe altele. Era să uit de oale pentru sarmale și vase romane (așa le zice).
foto Silvana Armat

foto Silvana Armat

foto Silvana ArmatInteresant este că foarte puține dintre ele au și prețurile trecute pe ele. Adică doar cele pe care le-au cumpărat ei în cantități mari și acum le revând, pentru restul există clasicul ”cât îmi dai?”. Șau îți spune el un preț exorbitant, de genul 80 de lei pentru carte pe care o cumperi din anticariat cu 3 lei. Iar dacă nu te văd convins, îți creează imediat o poveste, exact ca-n ”Filantropica” lui Nae Caranfil. O să îți spună că ții în mână o solniță adusă de sași acum câteva sute de ani și păstrată din generație în generație până în mileniul III… sau ceva de genul. Ți-o dă aproape gratis, cu 70 de lei.
foto Silvana Armat

foto Silvana Armat

foto Silvana Armat

foto Silvana Armat

foto Silvana Armat

foto Silvana Armat

foto Silvana Armat

foto Silvana Armat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piața Mică , Târgu Mureș , Târgul Meșteșugarilor Romi , tigani , Silvana Armat , ghicit , Viitorii Ion Oncescu , Palma Hills , targul romilor , Pentru Sibiu , Nae Caranfil , Boromir Ind , Zilele Culturale
Vizualizari: 5207
Ultimele comentarii
Acum 49 minute
HBomb
Acum 52 minute
HBomb
Acum 1 oră
Rob
Acum 1 oră
Pensionar
Acum 1 oră
Oare cand se va interzice aceasta barbarie?