16,6 km este lungimea totală a celor 54 de străzi care vor intra în modernizare de anul viitor, din cei 15 milioane de euro pe care Sibiul îi va împrumuta de la BERD în această toamnă. 71,2 milioane de lei este valoarea estimată totală a lucrărilor, costurile finale urmând a fi cunoscute după atribuirea lucrărilor. Lista celor 54 de străzi care vor intra în modernizare pe parcursul a doi ani a fost adoptată joi după-amiază de Consiliul Local Sibiu.
Toate străzile urmează a fi modernizate prin reabilitarea carosabilului și trotuarelor și, în funcție de necesități, modernizarea iluminatului stradal, modernizarea rețelelor de apă și canal și introducerea rețelelor de cablaj metropolitan. De remarcat, introducerea cablajului metropolitan (coborârea rețelelor aeriene în subteran) este prevăzută pentru majoritatea străzilor în discuție.
”Aceste străzi vor fi modernizate din finanțarea asigurată în urma împrumutului accesat de la BERD. Mai sunt câteva străzi care vor fi incluse în aceste pachete, dar lotul supus votului azi reprezintă cele mai multe”, a declarat primarul interimar Astrid Fodor, înaintea votului din Consiliul local.
După cum arăta Astrid Fodor în interviul acordat la începutul acestei săptămâni ziarului Turnul Sfatului, Sibiul va împrumuta de la BERD 15 milioane de euro, bani care urmează a fi folosiți exclusiv pentru modernizarea infrastructurii rutiere din municipiu. Iar planurile sunt de a investi acești bani în cel mult doi ani (2016 și 2017). După adoptarea studiilor de fezabilitate, executivul local este așteptat să scoată la licitație contractele de execuție.
Cele mai mari lucrări: Zăvoi, Stăvilarului, Grâului
Lista celor 54 de străzi care urmează a intra în modernizare acoperă întreg municipiul și includ de la străzi cu o lungime de câțiva metri (68 de metri – Fundătura Dinamului, 86 de metri – Nicolae Milescu Spătarul), până la străzi cu o lungime considerabilă. Între acestea din urmă intră și străzile pentru care sunt alocate cele mai mari sume: Zăvoi – 1,06 km lungime, șapte milioane de lei valoarea aproximată a lucrărilor, Stăvilarului – 1,11 km lungime, 5,37 milioane de lei valoarea aproximată și Grâului – 0,6 km lungime, 3,16 milioane de lei valoarea aproximată. Străzi cu lungime considerabilă care vor intra în lucrare mai sunt Ulmului (0,75 km), Tălmăcel (0,73 km), Luceafărului (0,59 km), Margaretelor (0,51 km) și Frasinului (0,5 km). Termenele de derulare a investițiilor, așa cum sunt acestea prevăzute în studiile de fezabilitate adoptate joi, sunt cuprinse între trei luni (strada Tălmăcel, singura cu acest termen scurt) și 18 luni (18 străzi, în total). Termenul mediu de realizare a investițiilor adoptate de CL Sibiu este de 11 luni și jumătate.
Lista străzilor care urmează a intra în reabilitare
Sursa info: studiile SF adoptate de CL Sibiu
| Stradă | Valoare (mil. lei) | Lungime în ax (m) | Durata investiției (luni) |
| Orlat | 1.221 | 273 | 18 |
| Pictor Ștefan Luchian | 1.424 | 234 | 18 |
| Armoniei | 0.565 | 147 | 7 |
| Traian | 0.269 | 115 | 7 |
| Narciselor | 0.574 | 125 | 18 |
| Margaretelor | 2.748 | 510 | 18 |
| Fundătura Albert Einstein | 0.262 | 62 | 18 |
| Presaca | 1.034 | 112 | 18 |
| Anul 1907 | 0.817 | 271 | 9 |
| Plevnei | 2.661 | 409 | 18 |
| Turgheniev | 0.854 | 125 | 18 |
| Ulmului | 2.259 | 755 | 11 |
| Aviației | 1.795 | 366 | 10 |
| Iazul Morii | 1.396 | 321 | 9 |
| Faianței | 0.881 | 317 | 7 |
| Carpaților | 1.927 | 360 | 18 |
| Balanței | 0.974 | 154 | 18 |
| Laminorului | 1.529 | 218 | 18 |
| Rândunelelor | 0.842 | 177 | 8 |
| Oltului | 0.58 | 142 | 7 |
| Octavian Smighelschi | 0.43 | 124 | 7 |
| Muncitorilor | 1.171 | 391 | 9 |
| Luncii | 1.309 | 335 | 9 |
| Gheorghe Șincai | 1.502 | 344 | 9 |
| Gorunului* | 1.404 | 475 | 5 |
| Tălmăcel* | 0.734 | 735 | 3 |
| Călan | 0.647 | 246 | 8 |
| Frasinului | 1.768 | 500 | 10 |
| Pinului | 1.092 | 336 | 9 |
| Berzelor | 1.177 | 294 | 9 |
| Sălciilor | 1.189 | 289 | 9 |
| Scurtă | 0.401 | 126 | 7 |
| Nicolae Milescu Spătarul | 0.219 | 86 | 6 |
| Arcului | 0.728 | 210 | 9 |
| Dr. C. Diaconovici | 1.143 | 332 | 9 |
| Lebedei | 1.008 | 328 | 9 |
| Luceafărului | 2.186 | 590 | 11 |
| Porumbeilor | 0.491 | 130 | 7 |
| Cedonia (fundătura) | 0.405 | 105 | 7 |
| Păltiniș | 0.862 | 199 | 18 |
| Pop Ion Rețeganu | 0.432 | 161 | 18 |
| Zăvoi | 7.048 | 1067 | 14 |
| Stăvilarului | 5.373 | 1113 | 14 |
| Cooperatorilor | 0.783 | 212 | 9 |
| Zidarilor | 0.49 | 205 | 7 |
| Zugravilor | 0.375 | 107 | 6 |
| Fagului | 2.737 | 498 | 12 |
| General Bălan | 1.727 | 374 | 18 |
| Grâului | 3.163 | 602 | 18 |
| Ovăzului | 1.695 | 297 | 18 |
| Secerătoarelor | 2.457 | 464 | 18 |
| Fundătura Ciocanului | 0.336 | 77 | 18 |
| Fundătura Dinamului | 0.106 | 68 | 18 |
| Total | 71.2 | 16.613 |
* Notă: în cazul străzilor Gorunului și Tălmăcel este prevăzută doar reabilitarea stratului de uzură al carosabilului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
*** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Lidl 0.99 lei. Proaspăt și bun, faceți singuri comparația.
Nu mai au oamenii bani de aruncat pe bostani borșiti și scumpi la piata olteneasca, bre!
Fraierii
Vara asta am luat doar de la Lidl, ultima dată cu 0.99. De fiecare data a fost copt și proaspăt…




![ALIN]bosumflat](https://www.turnulsfatului.ro/wp-content/uploads/2015/09/dsc-0008-o80c.jpg)








Lasă un răspuns