Trupa Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu se va afla în turneu la Salonic (Grecia), în perioada 2-5 octombrie pentru a prezenta spectacolul „Oidip” în regia lui Silviu Purcărete, la Dimitria Festival.
”Dimitria Festival este cel mai important eveniment cultural din nordul Greciei, ce transformă anual orașul Salonic într-o imensă scenă. Până pe 18 octombrie au fost programate peste 40 de evenimente: teatru, muzică, dans, literatură, dezbateri, spectacole de stradă, celebrând a 50-a aniversare a festivalului, sub genericul – Un festival pentru viitor”, spun reprezentanții TNRS.
Producţia Teatrului Naţional din Sibiu este o adaptare după ”Oedip la Colonos” şi ”Oedip Rege” de Sofocle şi surprinde prin forţa viziunii aproape cinematografice a montării regizorului Silviu Purcărete, care îmbină realul cu imaginarul, dezvoltând o poetică a detaliilor sfâşietoare. Este o pictură a spaimelor, a presentimentelor și a nefericirii, în spiritul marilor maeştri, o tălmăcire actuală a unui destin de legendă. Scenografia spectacolului este semnată de Dragoş Buhagiar, iar muzica originală de Vasile Şirli. Din distribuție fac parte actorii Constantin Chiriac, Ofelia Popii, Diana Văcaru Lazăr, Diana Fufezan, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Florin Coşuleţ, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Emöke Boldizsár, Veronica Arizancu, Cristina Stoleriu, Cristina Ragos. Reprezentația va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 21:00, la Teatrul Național al Greciei de Nord. Tot în această lună, spectacolul „Oidip” va fi prezentat în cadrul unui important turneu în Japonia, când vor avea loc patru reprezentații în cele mai mari săli de spectacol nipone: Tokyo Metropolitan Theatre și Matsumoto Performing Arts Center.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Pali Vecsei , Constantin Chiriac , Florin Coşuleţ , Radu Stanca , Cristina Ragos , Teatrul Naţional , Cristian Stanca , Adrian Matioc , Dragoș Buhagiar , Diana Fufezan , Ofelia Popii , Silviu Purcărete , Cristina Stoleriu , Vasile Şirli , Veronica Arizancu , Eduard Pătraşcu , Emöke Boldizsár , Ioan Paraschiv , Dimitria Festival , Diana Văcaru Lazăr , Matsumoto Performing Arts Cent , „Oidip” , Oedip Rege , Producţia Teatrului Naţional , Tokyo Metropolitan Theatre , Trupa Teatrului Naţional
Vizualizari: 949
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Asdfasdf
Acum 4 ore
Cartea face bine!
Acum 4 ore
Miruna
Acum 5 ore
Sibian
Acum 6 ore
@Kokos ,Maria Deacu