Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Echipa de “24 de karate” a Stelei vine la Sibiu. CSU Sibiu, în faţa primului test cu adevărat dificil

Echipa de “24 de karate” a Stelei vine la Sibiu. CSU Sibiu, în faţa primului test cu adevărat dificil

Trupa lui Dan Fleșeriu dispută primul examen cu adevărat dificil din acest sezon: Steaua CSM Eximbank, una dintre principalele pretendente la câștigarea campionatului, vine la Sibiu.

Acestă confruntare fiind un prilej bun de a vedea cum reacţionează noii jucători ai lui CSU Sibiu, în faţa unor jucători cu mare experienţă.

Achiziţii de răsunet, pentru steliști

Steliștii vin cu un autobuz plin de jucători cu renume, după achiziţiile de marcă din această pauză competiţională, generate de venirea pe banca tehnică a lui Hristu Șapera, antrenorul lui BCM U Pitești din sezonul trecut, și instalarea în funcţia de manager a lui Ionuţ Georgescu, fostul președinte executiv al campioanei sezonului trecut, CSU Asesoft Ploiești.

Unii dintre cei mai buni jucători de la CSU Asesoft Ploiești l-au însoţit pe Ionuţ Georgescu la Steaua. Vorbim despre Levente Szijarto, Christopher Cooper și Gerald Lee. Un alt transfer de calibru făcut de Steaua este Marko Marinovic, câștigător al Ligii Adriatice cu FMP Zeleznik (2006), al FIBA EuroChallenge, cu Aksvayu Girona (2007), și al EuroCup, cu Power Electronics Valencia (2010). Sezonul trecut, acesta fiind cel mai bun pasator din EuroCup, atingând o medie de 8,6 assist-uri pe întâlnire în tricoul lui Radnicki Kragujevac. Alte transferuri importante, realizate de “roș-albaștri” sunt: Ikovlev, Aleksandar Rasic, Adrian Roşu şi Bogdan Popa.

La acești noi veniţi, se mai adaugă și alţi jucători importanţi pentru baschetul românesc din ultimii ani, care au semnat un nou contract cu Steaua, precum: Titus Nicoară, Wilburn Amis, Ionuţ Dragușin sau Mihai Paul. Cu acest lot, Steaua va participa și în EuroCup, după ce a primit un wild-card, din partea organizatorilor.

CSU - debut cu dreptul, Steaua - cu stângul

Deși Steaua avea un lot mult mai valoros decât CSM-U Oradea, echipa lui Hristu Șapera a făcut un meci slab în prima etapă, pe teren propriu, fiind învinsă cu scorul de 68-72. Orădenii au condus chiar și cu 15 puncte diferenţă, astfel că pot fi consideraţi și ei o echipă care se poate bate la primele trei locuri.

De partea cealaltă, CSU Sibiu a învins cu greu la BC Timișoara, scor 53-61. Sibienii au reușit să tranșeze victoria de partea lor, abia în ultimul minut al meciului, după ce au fost chinuiţi timp de 39 de minute de o formaţie încropită peste noapte și cu probleme foarte mari de ordin financiar.

CSU Sibiu și Steaua CSM Eximbank s-au mai întâlnit, în urmă cu o lună, la turneul amical Memorialul Elemer Tordai”, meciul terminându-se cu victoria steliștilor, scor 70-58.

Meciul etapei cu numărul 2 a Ligii Naţionale de Baschet masculin dintre CSU Sibiu și Steaua CSM Eximbank este programa vineri, în Sala “Transilvania”, începând cu ora 18:15.

Foto: csusibiu.ro

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus