Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
16°C

FOTO/VIDEO Ce fac sibienii când văd că au cartierul cam murdar? Pun mâna pe-o mătură și se apucă de curățenie!

FOTO/VIDEO Ce fac sibienii când văd că au cartierul cam murdar? Pun mâna pe-o mătură și se apucă de curățenie!

Nemulțumiți de felul în care arată cartierul Ștrand, câțiva sibieni, la inițiativa Asociației Sibiu 1191, au hotărât să înceapă o acțiune în cadrul căreia să mobilizeze oamenii să își facă ordine în fața blocului și pe strada pe care locuiesc. S-au întâlnit cu reprezentanți ai asociațiilor de locatari, au văzut că toți se plâng de felul în care au ajuns străzile dar nimeni nu face nimic, ci așteptă să se ocupe primăria. Așa că au scris un proiect, l-au depus pe Agenda Comunității, după care au plecat prin cartier să invite sibienii la acțiunea Vecinătatea Ștrand, altfel spus să pună fiecare mâna pe o mătură sau pe o greblă și să ajute la curățenie.

https://youtu.be/49w9Gm-1hXs

”Eu trăiam cu impresia că în oraș cartierul Ștrand e foarte bine văzut și pentru că arată bine. Totuși, în ultimele luni impresia de curățenie și de organizare a început să pară departe de realitate în condițiile în care cartierul nu prea are coșuri de gunoi, trecerile de petoni au vopseaua ștearsă, iar în fața blocurilor iarba nu era tunsă. Așa că am zis să facem noi, comunitatea, curățenie și să implicăm și copiii în treaba asta”, povestește Claudiu Gavrea, reprezentantul Asociației Sibiu 1191.

vecinatate activa_curatenie cartier strand (4) Proiectul îşi propune să contribuie la producerea unor schimbări pozitive şi de lungă durata în micro-comunitatea constituită de cartierul Ştrand prin dezvoltarea capacității membrilor comunităţii - cetăţeni, companii, ONG-uri - de a lua iniţiativa şi de a se asocia pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai şi calitatea vieţii. ”N-am știut exact despre ce e vorba, dar văd că e distractiv”

vecinatate activa_curatenie cartier strand (6) Munca a început vineri la ora 9:00, când pe străzile Vasile Cârlova, Bihorului şi Haţegului au început să mișune elevi de la Școala Generală Nr. 1, cu saci de gunoi în mână. Copiii au muncit aproape două ore, după care au fost înlocuiți de elevii de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu". ”Mulți copii au mai făcut voluntariat sau au mai participat la diverse activități și au fost încântați de idee, iar alții au venit din curiozitate. Toți pot învăța ceva din astfel de acțiuni și participarea la proiecte ale comunității o să contribuie, zic eu, la dezvoltarea spiritului civic al fiecăruia”, spune Daniela Mihai, profesoara de religie de la Liceul "Onisifor Ghibu", care i-a supravegheat pe elevi.

vecinatate activa_curatenie cartier strand (1) Unii copii au adunat frunzele din fața blocurilor, alții au măturat gunoaiele de pe trotuar, în timp ce adulți au tuns gardurile verzi și au vopsit trecerile de pietoni. ”Măi Dane eu nu vreau să ajung măturător, mai bine învăț și la mate și fac ceva după liceu…” îi spune un copil colegului care ținea sacul în care el arunca funzele uscate și mucurile de țigară adunate de pe jos. ”Ce facem noi aici e ca să știi și tu să dai cu mătura, nu să ajungi măturător de profesie” își primește elevul răspunsul de la unul dintre colegi. ”Nu am știut exact ce o să facem aici, dar am vrut să vin. Acum mi se pare distractiv, adunăm gunoaiele dar mai și facem glume și trece ușor timpul”, spune Bogdan, un alt elev de la Ghibu. În 17 octombrie şi în 31 octombrie, între orele 9:00-16:00 acțiunile sibienilor vor continua pe cele trei străzi cuprinse în proiect - Vasile Cârlova, Bihorului şi Haţegului.

vecinatate activa_curatenie cartier strand (5) ”Micro-comunităţile au un potenţial extraordinar care trebuie conştientizat, pus în valoare şi exploatat durabil, pentru a reînvia sentimentul de apartenenţa şi implicare la o micro-comunitate - atât de specifice Sibiului în secolul trecut - şi pentru a creşte calitatea vieţii acestora. Valorile pe care le vom promova prin proiect sunt specifice unei comunităţi de mici dimensiuni: participare activă, spirit de iniţiativa, voluntariat, abordare participativă, echitate şi coeziune socială, rezponsabilitate socială a tuturor membrilor comunităţii, potenţialul latent al comunităţii, încrederea că membrii comunităţii sunt cei mai potriviţi să găsească cele mai bune soluţii la problemele cu care se confruntă.

vecinatate activa_curatenie cartier strand (2)

La finalul activităţilor ne vom bucură şi de un program artistic cu Fanfara din Sibiu, în Parcul Ştrand oferit atât pentru cei care au participat la activitate dar şi pentru locuitorii cartierului Ştrand. Îi invităm pe toţi cei care doresc să se alăture demersului nostru să se înscrie pe pagină de Facebook, site sibiu1191.ro sau la telefon 0741.246502, iar la finalul activităţilor vom avea o tombolă cu trei premii pentru participanţii la acţiune”, mai spune Claudiu Gavrea.

foto/video Silvana Armat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

10 comentarii

KLAUS

Acum 9 ani

Gavrea asta cat castiga de la Primarie??? Ca vaz ca e implicat in multe proiecte culturale din care scoate bani frumosi! Alo Primaria puneti voi mana pe lopeti ca de aia platim impozite.
Raspunde

Vicent

Acum 9 ani

Hai la lupta cea mare !!!!!
Raspunde

delia

Acum 9 ani

Nu poate nimeni sa aiba o idee constructiva ca vine altul repede si-o darama!
Raspunde

Hitler

Acum 9 ani

tu ai impresia ca padure faca uscaturi nu exista ? ignora cei ce baga bete in roate importanti sunt cei ce au facuto !!! p.s. Cinste lor !!!
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

O initiative EXCELENTA! Ar fi bine sa se extinda si in alte cartiere!!! Din pacate incompetentii din primaria Sibiu nu sunt in stare sa faca curatenie ... desi sunt platiti de noi pentru asta. Mai nou trimit masina sa mature mecanizat...de maturat matura dar este veche si polueaza cat 10 autobuze...evident toti cei din zona respira gazele respective! Din pacate doar atat pot cei din primarie...INCOMPETENTA maxima la primaria Sibiu sub conducerea "d-nei Fodor"!!!
Raspunde

.....

Acum 9 ani

Nemultumiti dar isi aduna gunoaiele facute tot de ei ,doar nu au aparut ca prin minune pe strazi ,este ceva normal sa se faca curatenie.
Raspunde

popa

Acum 9 ani

penibil. astia matura pamantul :)))
Raspunde

marco

Acum 8 ani

Daca oamenii ar avea initiativa de a face curatenie fara sa primeasca bani pe asa-zise "proiecte culturale", ar fi deosebit. Hotia din Primaria Sibiu continua si dupa plecarea profesorului care si-a cumparat 6 case din meditatii. Bataie de joc pe banii nostrii.
Raspunde

Calin

Acum 8 ani

Proiectul Vecinatatea Activa desfasurat in Strand a fost finantat de Primaria Sibiu prin Agenda Comunitatii cu suma de 31.500 lei.
Raspunde

Ovidiu_esa SB

Acum 8 ani

Dar...despre copiii aceia,care au iesit sa curete gunoaiele VOLUNTAR, chiar nu pomeneste nimeni nici un cuvant de apreciere ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus