Daniel Maricuța. Cu voia Domnului, uns primar al Șelimbărului prin 2000. De atunci, miluit în această funcție tot o dată la patru ani de către cetățenii din ce în ce mai mulțumiți ai comunei de lângă Sibiu. Președinte onorific al Federaţiei Ecvestre Române, membru de vază al comunității locale, om fără de care niciun eveniment monden, fie că vorbim de investiții, gale, inaugurări nu se putea săvârși normal.
Pe la colțuri se vorbea despre cealaltă față a primarului. Că nu se face nimic fără ”tain”, că nu se eliberează autorizații de construcții dacă nu sunt conforme cu dorințele primarului, că terenurile se împart în funcție de interese, nu în funcție de litera legii, că fiecare constructor avea puse de-o parte două-trei apartamente pentru ”cine trebuie”, prin primărie. În mare, cam tot ce s-a putut citi în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, veniți săptămâna trecută într-o scurtă vizită prin comuna vecină Sibiului european.
Presa a detaliat despre ”celălalt” Maricuța până acum vreo patru ani. Ziariștii care au făcut adevărate seriale despre primarul Șelimbărului și-au văzut într-un final de treabă. Ce să scrii atunci când nu se întâmplă nimic? De ce să insiști atunci când oamenii te acuză pe tine de interese și-l apără pe edil? Merită să auzi amenințări de genul ”o să ajungi într-un scaun cu rotile?” Cine te crede? Erau alte timpuri. Justiția nu era justiție, iar oamenii importanți ai vremii erau niște zei.
Acum justiția începe să arate a justiție, presa își asumă exact cât scrie, iar zeii de pe vremuri îi vedem despuiați de toate interesele în piața publică. Circ? Poate.
Să nu uităm însă că Maricuța nu a fost pus sub acuzare. Justiția probabil că încă cercetează. De aici și forma reținută a concluziilor după o săptămână în care procurorii au bătut la ușa primăriei.
Maricuța e un fel de Bashar al-Assad-ul Sibiului. Își permite cineva să-l catalogheze într-un fel înainte de verdictul justiției? Nu. E încă extrem de puternic. Chiar și în ingrata poziție în care se află acum. Pornind de la oamenii din Șelimbăr, până la marii politicieni din Sibiu: ”mucles”. Nicio vorbă. Nimic. N-au văzut cătușe, nu comentează. Frică? Respect? Lașitate? Cârdășie? Prezumție de nevinovăție? Până una-alta este, așa cum zice rusul despre liderul din Siria, un om politic validat de comunitatea lui. Un politician care s-a cocoțat acolo unde este acum datorită comunității. Aceeași comunitate care îl jelește înainte de a fi cazul: ”a dat mult și la săraci…”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: DNA , Daniel Maricuța , ancheta , Procurorii Parchetului , Federaţiei Ecvestre Române , În Șelimbăr
Vizualizari: 3082
Ultimele comentarii
Acum 20 ore
Javert
Acum 21 ore
Emil
Acum 21 ore
Mioara
Acum 21 ore
Ghiță
Acum 22 ore
Aristide