Joi,
12.09.2024
Parțial Noros
Acum
22°C

Cotletul de porc cu salată de varză murată- mâncarea preferată de Constantin Șovăială

Cotletul de porc cu salată de varză murată- mâncarea preferată de Constantin Șovăială

Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Constantin Șovăială, declară că ar putea enumera mai multe mâncăruri pe care le preferă, dar dintre toate ar alege în primul rând cotletul de porc cu salată de varză murată.

”Cotletul de porc cu salată de varză murată sau salată de varză crudă e slăbiciunea mea. Soția de obicei îmi pregătește carnea și eu îl prăjesc. Merge savurat cu pâine prăjită lângă și, desigur, cu un pahar de vin alb”, spune Constantin Șovăială.

Cotlet de porc

Ingrediente:

-5 felii cotlet de porc groase de 1 cm

-1 căpățână usturoi

-150 ml supă de pui

-100 ml vin alb sec

-1 foaie dafin

-1 fir cimbru uscat

-2 linguri ulei

-sare, piper negru, boia dulce

Mod de preparare:

Se setează cuptorul să se preîncălzească la 220C. Se introduce în el o tavă în care feliile de carne să se potrivească într-un singur strat (am folosit o tavă de 20 cm x 24 cm).

Se desfac căţeii de usturoi din căpăţână şi se curață de straturile exterioare, dar se lasă în coajă. Se lovesc uşor cu latul lamei unui cuţit, doar cât să se aplatizeze un pic. Se condimentează feliile de carne cu sare, piper negru măcinat şi boia pe ambele părţi.

Se încinge uleiul într-o tigaie largă şi se prăjesc căţeii de usturoi un minut, până se rumenesc frumos pe toate părţile. Se scot din tigaie. Se pune carnea la prăjit în tigaie şi se rumeneşte pe ambele părţi (cca 2 minute / parte). Se scoate carnea din tigaie.

Se adaugă vinul în tigaie împreună cu dafinul şi cimbrul şi se fierbe la foc mare cca 2-3 minute. Se adaugă supă de pui şi se fierbe până scade la jumătate (cca 3-5 minute).

Carnea rumenită se aşează în tavă încălzită, cea pe care aţi pus-o în cuptor. Se presară usturoiul printre cotlete, apoi se toarnă sosul de vin din tigaie.

Se da tavă la cuptor pentru 15 minute.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus