Reprezentanții companiei italiene Saligni Impregilio au fost chemați luni la sediul Ministerului Transporturilor, unde ministrul Iulian Matache și conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România i-a așteptat într-o ședință pe tema evoluției lucrărilor la autostrada Orăștie-Sibiu.
Conform unui comunicat de presă remis de Ministerul Transporturilor, autoritățile române ”au solicitat echipei italiene urgentarea şi definitivarea aspectelor tehnice pentru remedierea deficiențelor apărute şi pentru finalizarea tuturor lucrărilor. În funcție de soluția finală agreată, MT a solicitat stabilirea unui calendar cu termene precise, care să conduca la îndeplinirea întregului obiectiv al contractului de lucrări”.
Practic, ședința s-a încheiat fără să se anunțe public un termen clar pentru redeschiderea autostrăzii și nici măcar stadiul prezent al lucrărilor.
”S-a reafirmat, totodată, poziția părții române, aceea de a nu plăti în plus față de prevederile contractuale”, se mai arată în comunicatul citat.Singura concluzie a ședinței de astăzi se referă la ”gravitatea problemelor şi tergiversarea luării unei decizii hotărâtoare pentru finalizarea contractului”, prin urmare Ministerul Transporturilor a solicitat de urgenţă o întâlnire cu reprezentanții conducerii companiei Salini Impregilo din Italia.
Foto: Ministerul Transporturilor
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Companiei Naţionale , ministerul Educatiei , ministerul transporturilor , Drumuri Naţionale , Salini Impregilo Sp , Ministrul Mediului , autostrada A1 inchisa , Iulian Matache , iitalieni , Ministerului Transporturilor , Saligni Impregilio , Președinta Consiliului Județea
Vizualizari: 1404
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 1 oră
Adina
Acum 2 ore
HellTown
Acum 2 ore
Ionica vecinu
Acum 2 ore
Casian