Duminică,
29.11.2020
Innorat
Acum
0°C

Istoricii sibieni învață copiii din mediul rural despre cultura locurilor natale

31 Octombrie 2015 12:01

Istoricii sibieni învață copiii din mediul rural despre cultura locurilor natale

Din luna aprilie Direcția Județeană de Cultură Sibiu în parteneriat cu Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” şi Universitatea „Lucian Blaga”, desfășoară o serie de evenimente în şcolile din mediul rural sibian, adresându-ne tinerilor sibieni care învaţă şi trăiesc în acest mediu.

”Scopul activităților care se vor încheia în decembrie este acela de a intra în contact cu elevii, pentru a le descoperi calităţile cognitive şi de a le împărtăşi din informaţia pe care o deţinem şi pe care ei nu au cum să o afle prin metode clasice. Astfel, împreună cu Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” vom realiza expoziţii pe teme istorice care sunt legate de istoria judeţului nostru, iar alături de Universitatea „Lucian Blaga”, Departamentul de Artă Teatrală vom organiza ateliere de interpretare poetică”, spun reprezentanții Direcției Județene de Cultură Sibiu.

A patra întâlnire a avut loc la şcoala din Arpaşu de Jos cu elevii din Arpaşu de Jos şi Nou Român. Copiii au văzut o mică expoziţie dedicată Primului Război Mondial şi au descoperit care a fost rolul jucat de oraşul şi judeţul de astăzi Sibiu în această conflagraţie mondială. Expoziţia a fost realizată de către dr. Cosmin Roman şi Răzvan Pop. De asemenea, împreună cu Departamentul de Artă Teatrală, prin actorii Alexandru Malaicu şi Rada Constantinov, s-a realizat un atelier de poezie în care micii arpăşeni au învăţat cum să recite poezii.

„Pe parcursul întregului an, se vor realiza alte şase astfel de întâlniri, toate în mediul rual şi urban mic, adesându-ne de fiecare şcolilor gimnaziale. Este esenţial să comunicăm cu generaţiile tinere. Este o nouă linie pe care noi, DJC Sibiu, ne dezvoltăm începând cu anul 2015. Este foarte important ca aceşti copii să descopere cultura locului din care provin şi să cunoască şi să îşi asume valorile de patrimoniu din satul sau oraşul lor”, a declarat Răzvan Pop, director executiv al DJC Sibiu.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus