Ponta nu mai e. Dar ceva trebuie pus în loc. Conform votului acordat inclusiv de cei 25 de mii de români care au ieșit ieri în stradă, avem un parlament. Iar viitorul guvern va depinde de acești parlamentari. Și nu discutăm de oameni, ci de niște numere. Nu așteaptă absolut nimeni soluții de la Ilieșiu, ori Iacob Pușcaș. Nu contează cine reprezintă în parlament PSD, PNL, UNPR. Importante sunt cifrele.
Nu cred că românii care au protestat sunt liberali, pesediști, cu atât mai puțin uneperiști. Sunt oameni sătui de coloane oficiale, de autorități incapabile, de un stat infect care nu reușește să se curețe. Doar că strada nu poate conduce ministerul Sănătății, al Economiei sau pe cel de Externe. Și vom ajunge tiptil-tiptil tot acolo de unde a plecat totul. Doar dacă…
Doar dacă, în ultimul ceas, partidele vor realiza momentul real în care se află și vor preda puterea, până la resetarea voturilor. Sunt în țara asta oameni despre care nu planează suspiciunea de partizanat politic. Specialiști în politică externă, în economie, finanțe. Ei ar trebui să conducă țara, până în momentul în care cetățenii vor restarta sistemul, prin vot. Asta ar trebui să facă Iohannis. Să găsească omul care să adune toate cifrele din parlament. Atât. Dacă nu, strada va spune: aceeași mizerie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , Sibiu Iacob Pușcaș , PNL , stat infect , autoritati incapabile , aceeași mizerie , UNPR
Vizualizari: 858


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Gelu
Acum 10 ore
Lucian
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 10 ore
Emil