Andreea Dragoman (15 ani), cea mai bună sportivă a judeţului Sibiu din 2014, are un an 2015 de pus în ramă. Uniunea Europeană de Tenis de Masă a dat publicităţii noul clasament la cadeţi (sub 15 ani), iar noul lider european este sportiva medieșeancă, care a devansat-o pe rusoaica Maria Taylakova.
Performanţa vine după ce Andreea a ieșit vicecampioană mondială la individual și la echipe, în Egipt, la Campionatul Mondial al cadeţilor. Mai mult decât atât, medieșeanca a făcut un pas uriaș și în clasamentul junioarelor, avansând până pe poziţia a patra.
Medaliile obţinute de Andreea Dragoman în 2015, pe plan internaţional: Argint la Openul Cehiei, aur la Openul Franţei, argint în Polonia, argint în Croaţia şi aur în Serbia, bronz la Europene, aur la top 10 Europe, argint mondial individual și pe echipe.
Pentru medieșeancă urmează Campionatul Mondial de Juniori, care are loc între 27 noiembrie și 6 decembrie, unde speră să facă o figură frumoasă. La nivel mondial, Andreea Dragoman se află pe locul 10, într-un top dominat de asiatice.
“O să-mi fie foarte greu, fiind la o categorie mai mare și vor fi prezente și cele mai bune asiatice. Oricum noi ne vom pregăti bine. Sperăm la o medalie pe echipe sau la dublu”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Campionatul Mondial , Europa Centrală , Uniunea Europeană Guvernului P , Openul Cehiei , Openul Franţei , nou lider european , clasament cadeti , Maria Taylakova , u15 , Andreea Dragoman
Vizualizari: 1342
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Comanescu
Acum 7 ore
1
Acum 7 ore
Anonim
Acum 7 ore
România Trezește
Acum 8 ore
Zz