ACTUALIZARE ora 16.45 - Reprezentanții ISU au declarat că cea mai mare sală de spectacole din Sibiu a fost închisă în baza Ordonanței de Urgență emise în 3 noiembrie de Guvernul Ponta, în urma tragediei petrecute în clubul Colectiv.
Controalele în baza noilor reglementări au început imediat după aprobarea Ordonanței. La Casa de Cultură a Sindicatelor, construită în anul 1973, nu au fost găsite sisteme automatizate de stingere a incendiilor, așa cum cere legea. "Noi avem unele care funcționează manual. Nu aveam când, într-un timp atât de scurt, să ne conformăm, mai ales că este o construcție veche. Nu ne-au anunțat nimic, nu ne-au termen de remediere a deficiențelor. Pur și simplu au venit și ne-au închis", spune directorul Casei de Cultură, Marius Vingerzan.
Reprezentanții ISU susțin că au cerut acte doveditoare încă de la începutul lunii noiembrie. Pentru că nu s-a făcut dovada existenței sistemelor autorizate de ISU, s-a luat decizia închiderii sălii. "Dintre neregulile constatate, una a fost încadrată în prevederile Hotărârii de Guvern nr. 915/2015, respectiv neechiparea cu instalații sau sisteme de desfumare ori instalații de iluminat pentru securitate, pentru evacuare", spune purtătorul de cuvânt al ISU; Bianca Sabău.
Toate evenimentele programate în luna noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor au fost mutate în spații mai mici. Sala va fi închisă până când administratorii vor monta sisteme automatizate autorizate ISU.
Actualizare ora 16:25
”Astăzi, 13 octombrie, ora 13:00, în urma unui control ISU la Casa Sindicatelor Sibiu, s-au constatat nereguli în ceea ce privește siguranța clădirii în caz de incendiu și s-a procedat la sigilarea sălii.Mozaic Jazz Festival a făcut demersuri scrise către conducerea Casei de Cultura a Sindicatelor și am fost asigurați că sala funcționează în conformitate cu legislația în vigoare. Cu toate acestea, în urma controlului, ISU a identificat probleme insurmontabile în timp scurt”, au transmis reprezentanții Mozaic Jazz Festival.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a sigilat în cursul acestei zile Casa de Cultură a Sindicatelor și nimeni din partea instituției nu oferă nicio explicație.
Toate intrările în clădire sunt blocate, inclusiv Sala Studio, unde Teatrul Național ”Radu Stanca” programa periodic spectacole de teatru.
Pe sigiliul ISU Sibiu este trecută data de 6 noiembrie 2015. Reprezentanții ISU Sibiu se află în acest moment la Casa de Cultură a Sindicatelor însă refuză să răspundă la orice întrebare venită din partea presei.
Acțiunea pompierilor sibieni vine exact în ziua în care, la Casa de Cultură a Sindicatelor trebuia să înceapă, peste câteva ore, Mozaic Jazz Festival. Organizatorii festivalului au găsit o soluție de ultimă oră și mută festivalul în spațiul Teatrului Gong. ”Concertele încep de la ora 20:00. Biletele se găsesc la intrare”, au anunțat organizatorii festivalului.
Update: Teatrul de Balet caută soluții
Teatrul de Balet Sibiu avea programată pentru data de 25 noiembrie premiera unui spectacol. Toate biletele pentru acest spectacol au fost vândute deja de joia trecută. Momentan, conducerea Teatrului caută o soluție pentru a găsi în cel mai scurt timp o sală în care să poată desfășura acest spectacol. „Nu poți să rezolvi o situație de genul acesta pocnind din degete. Se știa deja de ieri ce urma să se întâmple, dar chiar dacă ne anunțau oficial încă de ieri nu puteam rezolva ceva până astăzi. Normal că nu vreau să risc viața nimănui, a oamenilor noștri, a spectatorilor, dar cred că se exagerează. Existau măsuri mai omenești”, spune Ovidiu Dragoman, directorul Teatrului de Balet Sibiu.
Update 2: TNRS mută spectacolele în sala mare de la Teatru
Teatrul Național „Radu Stanca” se vede nevoit să modifice programul pieselor ce urmau să aibă loc în perioada următoare în Sala Studio. Piesa Oscar și Buni Roz ce trebuia să se joace în această seară în sala de la Casa de Cultură este programată în sala mare a Teatrului, de la aceeași oră. „Biletele vândute în avans rămân valabile pentru reprezentația din această seară”, comunică reprezentanții TNRS.
Update 3: Sisteme automatizate, nu manuale
„Cei de la ISU au venit în control în această dimineață, nu am fost anunțați dinainte, nu am primit niciun termen pentru remediere. Au sigilat direct sala. Au semnalat că nu avem sisteme de stingere a incendiilor automatizate. Casa de Cultură este dotată cu asemenea sisteme, doar că sunt manuale. Ordonanța de Guvern s-a dat în 5 noiembrie, nu am avut suficient de mult timp să punem totul în ordine”, Marius Vingerzan, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor
foto Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mozaic Jazz Festival , Sala Studio , Ovidiu Dragoman , Sibiu Jazz Festival , guvernul Ponta , Cosmin Balcu , Teatrului Gong , Balet Sibiu , Bianca Săbău , ISU Sibiu , Silvana Armat , Radu Stanca , Teatrul Naţional , casa de cultura a sindicatelor , Marius Vingerzan , Nobila Casa Fashion Boutique , Pentru Sibiu , Buni Roz , sigilat , Piesa Oscar , Casa Sindicatelor Sibiu
Vizualizari: 4531
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
R
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
C