Miercuri,
21.02.2024
Ceata
Acum
0°C

SUA emit un avertisment mondial de călătorie în urma atacurilor teroriste

SUA emit un avertisment mondial de călătorie în urma atacurilor teroriste

Americanii să fie atenţi la eventuale riscuri de călătorie, în special în perioada sărbătorilor, în urma creşterii nivelului ameninţărilor teroriste în întreaga lume, a avertizat luni Departamentul de Stat american, relatează AP în pagina electronică, potrivit Mediafax.

Potrivit acestei alerte de călătorie - valabile până pe 24 februarie - informaţii curente sugerează că militanţi din cadrul Statului Islamic (SI), Al-Qaida, Boko Haram şi altor grupări teroriste continuă să plănuiască atacuri în mai multe regiuni.

Autorităţile americane afirmă că sunt probabile atacuri teroriste atât timp cât membri SI se întorc din Siria şi Irak, iar alte persoane neafiliate unor grupări teroriste se angajează, de asemenea, în acţiuni violente.

Extremişti au vizat evenimente sportive, spectacole, pieţe în aer liber şi zboruri. În ultimul an au fost comise atacuri în Franţa, Nigeria, Danemarca, Liban, Trcia şi Mali. SI a revendicat responsabilitatea atacului cu bombă comis pe 31 octombrie la bordul unui avion de linie, în Egipt, soldat cu 224 de morţi.

"Cetăţenii americani este necesar să dea dovadă de vigilenţă atunci când se află în locuri publice sau folosesc mijloace de transport în comun", se arată în alerta emisă de Departamentul de Stat.

"Fiţi atenţi la ceea ce se întâmplă în imediata apropiere şi evitaţi mulţimile de oameni sau locurile aglomerate. Fiţi deosebit de prudenţi în perioada sărbătorilor, festivalurilor şi evenimentelor", îndeamnă diplomaţia americană.

Departamentul de Stat anunţă că Statele Unite efectuează schimburi de informaţii cu aliaţii în legătură cu ameninţările terorismului internaţional.

Washingtonul a emis această alertă în aceeaşi zi în care premierul belgian a anunţat că Bruxellesul rămâne la cel mai ridicat nivel de alertă - timp de cel puţin încă o săptămână. Măsuri de securitate sporită, adoptate în urma atacurilor teroriste de la Paris, soldate cu 130 de morţi, practic au blocat capitala belgiană şi europeană.

Sursă: Mediafax

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus