Miercuri,
29.10.2025
Cer Senin
Acum
11°C

SUA: Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împuşcat mortal, Trump anunţă doliu naţional

SUA: Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împuşcat mortal, Trump anunţă doliu naţional
Foto: The White House/Facebook

Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împușcat miercuri în cursul unui eveniment organizat la Utah Valley University din Orem, statul Utah, a anunțat președintele american Donald Trump, notează Reuters și AFP, citate de Agerpres

'Marele, chiar legendarul, Charlie Kirk este mort', a declarat Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social, ordonând arborarea drapelelor în bernă în toată țara în onoarea sa.

'Nimeni nu a înțeles (...) tineretul Statelor Unite ale Americii mai bine decât Charlie. Toată lumea l-a iubit și l-a admirat, mai ales eu, iar acum nu mai este printre noi', a adăugat președintele, care a supraviețuit el însuși la două tentative de asasinat.

Fan al polemicilor cu studenții, comentatorul în vârstă de 31 de ani participa la un eveniment pe campusul Utah Valley University, în vestul țării, când a fost ținta unui foc de armă, potrivit universității.

În jurul prânzului, ora locală, 's-a tras un foc de armă asupra lui Charlie Kirk, un vorbitor invitat. Acesta a fost lovit și scos din incintă de gărzile sale de corp', a scris universitatea pe X.

Atacatorul este căutat în mod activ, au precizat autoritățile universității, după ce anterior raportaseră o arestare, însă fără urmări.

Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împușcat miercuri în cursul unui eveniment organizat la Utah Valley University din Orem, statul Utah, a relatat Fox News, citând un purtător de cuvânt al influentului aliat al președintelui american Donald Trump, notează Reuters și AFP.

'Charlie Kirk a fost împușcat la Utah Valley University. Starea sa nu este cunoscută deocamdată', a declarat purtătorul de cuvânt pentru Fox, precizând că Kirk a fost dus la spital.

O înregistrare video a incidentului care circulă pe rețelele de socializare îl arată pe Kirk adresându-se unei mari mulțimi în aer liber, când se aude un zgomot puternic care a răsunat ca un foc de armă. Kirk poate fi văzut ducându-și repede mâna la gât în timp ce cade de pe scaun, făcând participanții să fugă.

Acest polemist american de extremă dreapta a fost un personaj important în campania miliardarului republican. El a condus o organizație însărcinată cu campania electorală în state cheie capabile să influențeze alegerile prezidențiale.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

13 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 lună

Trump a castigat alegerile prezidentiale pe fondul mafiei, coruptiei si terorismului promovate de administratia Biden, nu pe discursul politic.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

HBomb

Acum 1 lună

Așa e, Trumpete nu a avut nimic de-a face cu terorismul, nici măcar atunci când a încercat lovitura de stat din 6 ianuarie de la Capitoliu. Iar de corupție nici n-a auzit, el și-a pus nora, ginerii, rudele, prietenii și acoliții prin posturi grase doar ca să aibe și el cu cine schimba o vorbă bună.
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Ingrijorarea americanilor a venit dupa ce Biden, Soros, etc, au finantat si deschis larg portile SUA pentru statele mafiote, corupte si teroriste ale lumii nedemocratice, inclusiv pentru mafia statala romaneasca, nu dupa incidentele autohtone din Capitoliu pentru care justitia americana a aplicat masuri legale.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@bomba

Acum 1 lună

Probabil ești și de acord cu atentatul,asa-i?
Raspunde

Sandokan

Acum 1 lună

Iar Soros? :) Din cate-mi amintesc, parte din "masurile legale" aplicate dupa "isprava" de la Capitoliu au fost anulate de "marele sef", nu? De cand cu Trump lucrurile au cam inceput s-o ia "pe aratura". Pentru ca cu politici de genul "it's my way or the highway" , intr-un stat democratic, nu ai cum sa aduci echilibru. Trump e autocrat "by the book" si cred c-a fost telul vietii lui sa aiba puterea absoluta in mana.
Raspunde

Ovidiu

Acum 1 lună

Fanaticii si extremistii progresisti ucid pe cei pe care nu pot sa ii cenzureze. Glontul care a ucis cuvantul. Gloanțe gravate cu mesaje LGBT și ANTIFA descoperite de FBI împreună cu o pușcă cu lunetă. Donald Trump anunță un posibil suspect al uciderii patriotului Charlie Kirk.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gheo Poplaceanul

Acum 1 lună

Așa că vezi pe unde calci
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

AndreiM

Acum 1 lună

Cine sunt extremistii??? Conservatorul Charlie Kirk tinea conferinte si dezbateri pe teme controversate, demonstrand logic cu argumente si statistici oficiale cat de aberanta si mincinoasa este ideologia elgebetista. Marxistii elgebetisti l-au acuzat ca este extremist, iar televiziunile woke l-au jignit in toate felurile. Mereu si mereu, in istorie se repeta aceeasi placa. Ideologia de stanga produce monstri si criminali. De la Lenin, Stalin, Mao sau Che Guevara si pana la Ana Pauker si Nicolski acesti criminali au comis cele mai mari genociduri din istoria omenirii. Raiul comunist a produs Holocaustul Rosu in care au fost torturati si exterminati peste 200 milioane de oameni nevinovati. Asa au considerat ei ca demonstreaza superioritatea ideologiei lor. Nici unii acesti spalati pe creier si indobitociti cu ideologii criminale nu pot sa argumenteze, sa discute sa dezbata. Argumentul lor este forta bruta. Idiotul, daca nu te poate convinge iti crapa capul. Puteti vedea si exemplarele animalice de aici de pe forum cum ameninta comentatorii conservatori cu moartea. Plina lumea de cretini si de bolnavi mintal care umbla liberi si fac propaganda elgebetista. Ba sunt bagati si in politica, cer voturi si bani pentru anormalitatile lor. Revenind la intrebarea din deschidere, cine sunt cu adevarat extremistii? Cei care argumenteaza si dezbat idei sau cei care nu au argumente si atunci ucid? Cine sunt extremistii, cei care au fost ucisi pentru credinta lor, sau cei care se bucura de moartea acestora? Cat de anormal poti sa fii sa te bucuri de moartea unui om? Pline televiziunile si ziarele oficiale de anormali care se bucura de moartea martirica a acestei voci conservatoare americane.

Raspunde

@AndreiM fascistul de serviciu

Acum 1 lună

charlie kirk nu e nici crestin nici martir e doar UN FASCIST HOMOFOB !
un om care se bucura cand sunt ucisi copii nevinovati (Uvalde school shooting) si spune ca "asta e pretul care trebuie platit pentru dreptul de a purta arme liber" si care spune ca "persoanele gay ar trebui ucise cu pietre" sau ca femeile sunt inferioare barbatilor si ca atare trebuie sa aiba mai putine drepturi si libertati numai crestin nu e.
astea sunt declaratiile lui si nu pot fi interpretate altfel decat daca esti un mincinos ipocrit extremist si xenofob.
el e cel care indemna la eliminarea fizica a celor care au alta parere!
la cat era de prost si mandru nu s-a gandit ca acest lucru poate duce la exact aceeasi atitudine si din partea celor care sunt amenintati cu moartea.
e o vorba veche: cine semana vant culege furtuna ! si acum un prost vine sa ne explice ce martir a fost idiotul asta, un ipocrit care se ascundea dupa religie pentru a promova idei fasciste si xenofobe care nu au nimic in comun cu crestinismul.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Hermannstadt

Acum 1 lună

Îmi dau seama că nu ai înțeles nimic din tot ceea ce a vrut să transmită omul asta și că tine sunt multi.Din pacate...Probabil de asta ura pe care o afișezi când spui fascist homofob.Curios cum vi-i se urca piticii la creier când cineva militează pentru niste valori morale și sociale dobândite cu greu de rasa umană.Dar no,nu toți putem avea discernământ pentru așa ceva,nu?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

AndreiM

Acum 1 lună

A aparut elgebetistul securici de serviciu. Tu esti Stefanuta, nu? Minti de ingheta apele tovarase. 

(Acest mesaj a fost moderat din cauza informațiilor eronate pe care le conține)

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mda, ipocritii continua cu minciunile

Acum 1 lună

"valorile" morale si sociale promovate de fascistul cu mentalitate medievala de suprematist alb homofob le gasiti mai jos chiar in cuvintele lui:

- "religious freedom should be terminated"
- "it's worth to have some gun deaths every year so we can have the 2nd amendment" ironic nu-i asa ?
- "black politicians stole white people spots"
- "women's natural place is under their husbands control"
- "most people are scared then they see a black pilot flying the plane"
- "no-one should be allowed to retire"
- "leftist should not be allowed to move to red states"
- "the guy who assaulted Pelosi's should be bailed out"
- "George Floyd had it coming, the January 6th protestors didn't"
- "gay people should be stoned to death"
- "1964 Civil Rights Act was a huge mistake"
- "MLK Jr was an awfull person"
- "there's no such thing as Palestine and palestinians"
- "hydroxycloroquine cures COVID"
- "bring back public executions and make childs watch them"
- "I think empathy is a madeup new-age term"

toate astea sunt exemple de crestinism, toleranta si iubirea aproapelui nu ?
doar ca nu putem noi, astia multi, sa intelegem ce ne transmite ca na, el de fapt e un model de morala crestina si un martir.
I rest my case !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cartea ne face bine..

Acum 1 lună

@AndreiM-'De la Lenin, Stalin, Mao sau Che Guevara si pana la Ana Pauker si Nicolski acesti criminali au comis cele mai mari genociduri din istoria omenirii.'-Bravo,Citesc si eu pe un om care a citit istorie adevarata si face si corelatii firesti. Parerea mea este ca nenea acela a fost bine manuit de Trump si trumpitii lui pt uz personal.Si au decis sa il matraseasca cat e in voga.Si in alta ordine de idei..Nimeni nu pune accent pe faptul ca un pusti de 22 de ani a tras cu un Mauser de la cca 180 m un singur glont intr-o zona vitala dar foarte greu de atins.Pt cei care stiu cat de cat si nu sunt ahtiati dupa filme de 2 bani a trage un glonte in cap sau in gat e de domeniul expertilor in balistica nu a tinereilor...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus