Președintele american Donald Trump a evocat luni ''zorii istorici ai unui nou Orient Mijlociu'' în timpul unui discurs susținut în Knesset, Parlamentul israelian, pentru a marca eliberarea ostaticilor și un armistițiu în Fâșia Gaza, informează AFP, citat de Agerpres.
''După atâția ani de război și de pericole neîncetate, cerul este astăzi calm, armele și sirenele au amuțit, soarele se înalță deasupra unui pământ sfânt în sfârșit în pace. Un pământ și o regiune care, dacă vrea Domnul, vor trăi în pace pentru eternitate'', a declarat Donald Trump.
''Acesta nu este doar sfârșitul războiului, acesta este sfârșitul unei ere de teroare și de moarte (...). Și începutul unei mari concordii și a unei armonii durabile pentru Israel și pentru toate națiunile din ceea ce va fi în curând o regiune cu adevărat magnifică. Sunt profund convins de acest lucru: aceștia sunt zorii istorici ai unui nou Orient Mijlociu'', a adăugat președintele american.
Președintele american a estimat de asemenea că ziua de luni marchează sfârșitul unui ''lung și dureros coșmar'' atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni.
''După 7 octombrie și până în această săptămână, Israelul a fost o țară în război (...), o perioadă foarte dură. Ani în timpul cărora pentru atâtea familii din această țară nu a existat nicio singură zi de pace veritabilă'', a subliniat Donald Trump.
Discursul președintelui american în fața deputaților israelieni la Ierusalim a fost întrerupt pentru scurt timp de expulzarea unuia dintre acești deputați.
''Ei bine, a fost eficient'', a reacționat Donald Trump după expulzarea rapidă a perturbatorului, Ofer Cassif, un deputat al partidului comunist Hadash, care afișase o pancartă insultătoare la adresa președintelui american.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: razboi gaza , discurs trump israel , trump
Vizualizari: 471


Ultimele comentarii
Acum 56 minute
Mesterul dupe net
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Lucrul bine facut - NOT
Acum 1 oră
Asdfasdf