Duminică,
13.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Noul viaduct Mihail Kogălniceanu, deschis: ”asfalt de autostradă, panouri unice”. Spre nemulțimirea vecinilor | Foto și video

Noul viaduct Mihail Kogălniceanu, deschis: ”asfalt de autostradă, panouri unice”. Spre nemulțimirea vecinilor | Foto și video

Stratul de uzură așternut pe viaductul Mihai Kogălniceanu – noua construcție care face legătura peste calea ferată între strada Mihail Kogălniceanu și Calea Șurii Mici – a fost deschis circulației de vineri, de la prânz. Cea mai mare investiție locală din ultimii 25 de ani a fost lăudată de reprezentanții administrației locale, pentru modul în care a fost realizată de către constructori. La rândul lor, aceștia au arătat că, la fel ca și în cazul Căii Poplăcii, viaductul are strat de uzură format din asfalt specific căilor de rulare de mare viteză. ”Este mai silențios, iar apa se scurge mai rapid”, arată Ovidiu Simen, directorul regional al Geiger Transilvania, lider al asocierii care a ridicat viaductul.

Construit mai rapid

”Este un pod care se încadrează în standardele europene. Conform contractului trebuia realizat în 22 de luni, deci până la sfârșitul lui februarie 2016, dar datorită eforturilor foarte mari depuse de constructori - pentru care vreau să le mulțumesc - acest pod s-a finalizat luna aceasta, așa cum au și promis”, a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului. Ea a arătat că acest viaduct va mai avea câteva adăugiri, în special la pistele pentru biciclete. Acestea sunt amenajate pe o serie de rampe care trec aproape de curțile unor locuitori din zonă, iar anul viitor, în lateralul acestor piste vor fi montate parapete care să obtureze vizibilitatea în curțile oamenilor.

Viaduct Kogalniceanu12 Astrid Fodor a ținut să amintească faptul că acest viaduct este o inițiativă a fostului primar. ”Vreau să precizez că inițiativa acestui proiect și cel care a avut ideea, considerând-o cel mai important obiectiv pentru dezvoltarea viitoare a Sibiului a fost domnul președinte Klaus Iohannis”. Contractul pentru execuţia lucrărilor a fost semnat în luna martie 2014 cu Asocierea SC Geiger Transilvania SRL - SC Construcţii SA – SC Sinecon SRL – SC Wilhelm Geiger GmbH, subantreprenorii pentru anumite secţiuni de lucrări fiind SC Construcţii Feroviare SA, SC Electro-Con Impex SRL şi SC Standard Instalaţii SRL. Valoarea acestui contract a fost de 28,2 milioane lei, sumă asigurată în proporție de 85% din fonduri europene.

”Mulțumesc constructorilor, nu doar pentru că au construit acest pod, ci și cum l-au ridicat. Vreau să mulțumesc proiectantului, dirigenției de șantier, căci toți au fost alături de noi și au înțeles că acest pod trebuie terminat mai repede. S-a dovedit că dacă toate părțile colaborează, lucrurile se rezolvă”, Astrid Fodor, primar interimar

Viaduct Kogalniceanu16

Panouri fonoabsorbante unice

În cadrul proiectului inițial, noul viaduct a fost gândit fără panouri fonoabsorbante. Montarea acestora, decisă ulterior începerii lucrărilor, reprezintă un unicat în România, susțin constructorii. ”Astfel de panouri sunt de o calitate foarte bună, nu sunt doar simple ziduri de beton, inestetice. În partea de jos au un fel de spumă fonoabsorbantă, iar sticla din partea de sus este, de asemenea, una cu proprietăți fonoabsorbante”, spune Ovidiu Simen, care arată că astfel de panouri sunt montate pentru prima dată în România.

”În urma procedurii de achiziţie organizate, contractul pentru execuţia lucrărilor a fost semnat în luna martie 2014 cu Asocierea SC Geiger Transilvania SRL - SC Construcţii SA – SC Sinecon SRL – SC Wilhelm Geiger GmbH, subantreprenorii pentru anumite secţiuni de lucrări fiind SC Construcţii Feroviare SA, SC Electro-Con Impex SRL şi SC Standard Instalaţii SRL. Valoarea acestui contract a fost de 28,2 milioane lei, adică aproximativ 6,4 milioane de Euro. Perioada specificată pentru execuţia lucrărilor este de 22 de luni, termenul pentru finalizare fiind astfel aprilie 2016. Constructorul a încheiat însă lucrările în doar 19 luni”, comunicat Primăria Sibiu

”Noi îi spunem bulevardul ciorilor”

Câțiva din sibienii care locuiesc la baza viaductului au ieșit la poartă pentru a-și exprima nemulțumirile referitoare la acest proiect. Cetățenii spun că nu știau că se va construi un astfel de viaduct și că nu au fost înștiințați, conform legii, de inițierea acestui proiect. ”Ca să știm și noi, să ne spunem și noi, atunci doleanțele”, spune Rodica Radu, care locuiește la baza noului viaduct. Potrivit ei, locuitorii din zonă sunt nemulțumiți de sistemul de scurgere a apei și de faptul că bordurile care delimitează trotuarul nu sunt suficient de înalte. ”Când se topește zăpada, ne stropește toată casa”. Totodată, oamenii din imediata apropiere cer limitarea accesului mașinilor de mare tonaj pe străzile din lateralul viaductului, dar și limitarea vitezei la 30 de km/h. ”Nu știu pentru cine l-a făcut. Dacă se făcea subteran era mai bine”, este de părere Rodica Radu.

”Pentru construcţia acestui viaduct s-au folosit 6.000 m3 de beton, 2.100 de tone de asfalt şi peste 450 de tone de armături metalice. Au fost utilizate două macarale uriaşe (cu o capacitate de 250 de tone) pentru instalarea părţilor metalice ale structurii care cântăreşte singură aproape 1.000 de tone”, comunicat Primăria Sibiu

Foto: Primăria Sibiu

Viaduct Kogalniceanu22 Viaduct Kogalniceanu20

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

16 comentarii

Marius M

Acum 8 ani

Cum ar veni, era util doar dacă era construit subteran, asa "nu are utilitate" Bravo, doamna.
Raspunde

D

Acum 8 ani

Podul este foarte bun ptr ca, impreuna cu noul pod de la Cibin, creeaza o noua ruta eficienta de legatura intre zona industriala vest si oras. De asemenea leaga de oras singura zona unde Sibiul se mai poate extinde. Autobuzele pot ajunge acuma la noile imobile deja construite. Subteran era prea scump, ptr ca era lungimea prea mare...
Raspunde

Corneliu

Acum 8 ani

Doar mie mi se par penibili jurnalistii de Sibiu care cauta senzationalul in gura tuturor babelor? Redpectivei doamne nu ii convenea nimic, cica s-au pus initial bordurile prea sus, a facut reclamatie, au schimbat in 10 zile si acum ei nu ii convine ca sunt prea jos:) Aia cu a fost si ea pe dincolo si a vazut cum sunt pasarile de pe panouri este geniala:). Repet, incercarile astea de a cauta senzationalul in gura tatelor de cartier arunca in penibil pe cei care promoveaza asemenea chestiuni intr-un articol despre cea mai mare investitie a primariei. Revenind la oile noastre, cu tot disconfortul evident pe care il vor avea cei din zona, viaductul asta chiar va deschide portile pentru dezvoltarea unei zone noi. Felicitari pentru faptul ca a fost facut din fonduri europene, deci nu din banii sibienilor, felicitari si constructorilor care au terminat la timp.
Raspunde

M

Acum 8 ani

Nu poți tine un oraș ( cu tot cu împrejurimi ) , de 200 de mii de locuitori , pe loc , doar pt 2-3 locatari din zona
Raspunde

Vlad Dracu

Acum 8 ani

Daca erai tu printre aia 2-3 "locatari " nu mai comentai nimic.
Raspunde

Ovidiu

Acum 8 ani

Bre Corneliu, doamna spune ca inclinatia trotuarului initial era spre case. Stii limba romana? Bordurile mai mici arata mai bine, dar trebuie rezolvata problema cu apa care balteste. Daca aveai casa acolo erai cu ei pe strada. Asa ca las-o balta pentru ca au dreptate sa fie revoltat. Un proiect trebuie sa multumeasca si sa respecte pe toata lumea.
Raspunde

Gheorghe

Acum 8 ani

Mi-as fi dorit ca si pe viaductul din Terezian sa se fi montat panouri antifonice odata cu "reabilitarea". Chiar nu ma deranjau daca erau ciori :)))
Raspunde

Huffy

Acum 8 ani

Tocmai am facut o tura pe "bulevardul ciorilor". Sincer, sunt cat se poate de dezamagit. Sunt curios cine o sa raspunda pentru picioarele si mainile rupte. Cine naiba a aprobat executarea scarilor din tabla fara nici un fel de striatii? Aia aluneca ca naiba si uda. Va dati seama la ce se ajunge cand o sa mai si ninga? Poate acestea sunt standerdele europene si nu stiu eu, desi imi vine foarte greu sa cred asa ceva.
Raspunde

Adi

Acum 8 ani

Nu mai luati mai baieti si fete interviuri la toti penibilii. Sunt genul de romani frustrati si nevorbiti pentru care daca faci ceva, oricat te-ai stradui tot nu-i multumesti. Aia cu ciorile e epica. Vine de la coada vacii si o nemultumesc desenele. Daca puneau bovine era probabil mai potrivit. Democratia si libertatea de expresie la romani. Nu s-ar mai dezvolta nimic daca am astepta consensul general. Ca si povestea cu pista de skateri. S-au trezit cativa pseudo ONG-isti ca se distruge natura si pica un proiect care era aproape in camp. Bravo!
Raspunde

Corneliu

Acum 8 ani

Bre Ovidiu, Eu am inteles exact ce a ziz mamaia pentru ca locuiesc in zona. Nu sunt borduri mai mici, sunt exact acelasi tip de borduri ca in tot orasul dar sunt ingropate. Daca ai fi urmarit presa ai fi vaxut ca tantica aia e o scandalagioaica care a facut reclamatie ca apa de pe trotuar ii intra in curte desi avea o rigola in fata portii. Au schimbat proiectul, au schimbat probsbil panta spre exterior dar nu aveau cum sa sttice podul ca sa coboare totul mai jos asa ca au coborat bordurile, le-au ingropat in asfalt. Referitor la apa aia care sta vezi ca e iarna, daca este fleasca pe jos sau temperatura scazuta apa se scurge mai incet. Iar daca apa intradevar sta si nu se scurge in 30 de minute dupa ploaie atunci intradevar trebuie sa faca constructorul remedieri. Garantia este 5 ani din ce scrie aici asa ca nici o grija.
Raspunde

moromete

Acum 8 ani

Misto constructia! Si utila. E o varianta la inghesuiala din orele de varf de pe Alba Iuliei. Acum e normal ca la unii sa nu le placa o bordura sau barile laterale ca sunt negre sau picatelele din asfalt sau pur si simplu orice schimbare. Asa, pentru ca e schimbare si era mai bine inainte. Pentru ca ei isi cunosc cocina mai bine. Si sa nu te puna dracu sa schimbi ceva acolo.
Raspunde

Pt. doamna Rodica Radu

Acum 8 ani

Viaductul asta l-a gindit Iohanis ca sa ajunga mai repede la baza de tenis Pamira.Chestia cu aglomeratia de pe Alba Iulia e praf in ochi.Varianta amintita penru zona industriala(pt.cei din Hipodrom,Vasile Aaron,Valea Aurie care sunt majoritari intre cei care lucreaza in acea zona) pe linga faptul ca este mai lunga si mai intortocheata,este la fel de aglomerata.
Raspunde

cetatean

Acum 8 ani

Popun ca d-na Radu sa fie angajata in calitate de expert- constructii in cadrul primariei... Daca nu, sa-i spuna cineva ca si la mine pe strada( si pe multe altele) balteste cand se topeste zapada, de aceea toti vecinii o dam in locuri unde e mai putina paguba. In rest, daca e disconfort creat de constructie, adunam semnaturi si facem reclamatie. Felicitari ptr. titlu si interviu, gradul meu de cultura a crescut evident!
Raspunde

Zaharia Boia

Acum 8 ani

”Vreau să precizez că inițiativa acestui proiect și cel care a avut ideea, considerând-o cel mai important obiectiv pentru dezvoltarea viitoare a Sibiului a fost domnul președinte Klaus Iohannis”.Sa nu uiti,Darie!Sa nu te dezici,Iuda!In Tribuna sunt ceva fotografii din care se observa clar ca parapetii nu sunt aliniati iar asfaltul e turnat in doru lelii pe unele portiuni.Din fericire nu va fi foarte tranzitat asa ca,multi vad,putini pricep!
Raspunde

a

Acum 8 ani

Ca un raspuns scurt de ce nu a fost facut subteran: pentru ca atunci cand se incepeau sapaturile, era riscul sa afecteze structura pamantului din jur, sa se deplaseze si sa se creeze daune la fundatiile caselor iar atunci aceeasi doamna ar fi sarit cu gura ca de ce nu a fost facut suprateran.
Raspunde

Un Sibian

Acum 8 ani

Problema cea mai mare la constructie este ca nu s-a discutat cu cetatenii din zona, nu s-au cerut pareri, nu s-a tinut seama de nevoile locuitorilor din zona. Asta este marea problema a celor care conduc: lipsa de comunicare cu cetatenii carora le reprezinta interesele. Acum la cateva luni de la deschidere nu am vazut acea fluidizare a soselei Alba Iulia, si a altor trasee, traficul e redus pe viaduct. Iar pentru "deschiderea partii de vest" nu cred ca e de ajuns si cred ca erau alte rute care trebuiau realizate si in mod sigur cu costuri mai mici. Constructia oricum are mai multe probleme: -de acces spre anumite strazi (din si inspre Caramidariei, de sub viaduct spre Kogalniceanu etc) -de siguranta a pasarelelor si pistelor de biciclisti (risc cadere peste balustrada, alunecare pe tabla din care e confectionata, risc de lovire la cap in anumite zone, risc de cadere printre partile balustradei etc) -a ingreunat sau chiar blocat accesul la mai multe firme de instalatii mari din zona si nu numai, -nu a fost semnalizata restrictionarea accesului pe anumite strazi si ca urmare a fost un accident in urma caruia a izbucnit un incendiu ce a afectat mai multe strazi care au ramas fara gaz aproape o zi (in plina iarna), iar fara curent 24 ore, curentul oricum nu a fost adus la parametrii decat dupa cca 2 luni cand s-a montat cutia de distributie distrusa de incendiu si s-au refacut circuitele, -trotuarele realizate sunt atat de inguste in anumite zone incat nu poti trece cu caruciorul sau nu poti merge cu copilul pe trotuar (in unele zone latimea este sub 70 cm) -probleme tehnice care vor afecta siguranta in viitor (la prinderile panourilor de reducere zgomot etc)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus