Premierul Dacian Cioloş va participa miercuri, începând cu ora 16.00, la şedinţa solemnă a Senatului oragnizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis nu va fi prezent la eveniment din cauza unei "agende pline", potrivit Mediafax.
Iniţiativa organizării şedinţei i-a aparţinut preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la eveniment fiind invitaţi preşedintele Klaus Iohannis, foştii preşedinţi, dar şi membrii Guvernului
Premierul Dacian Cioloş a anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că va merge la şedinţa Senatului.
În schimb, preşedintele Klaus Iohannis nu va participa la eveniment, pentru că a primit invitaţia prea târziu şi agenda sa era deja plină, a precizat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru.
La rândul său, fostul preşedinte Traian Băsescu a precizat că nu va fi prezent la eveniment, pe motiv că Ziua Naţională este marcată doar prin recepţia oferită de şeful statului, în cazul în care aceasta se ţine.
"Avem nişte confirmări importante, vine primul ministru, au confimat 10 miniştri participarea la şedinţă. De asemenea, vin foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, care vor lua cuvântul în plen", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru.
De asemenea, mai mulţi ambasadori au confirmat participarea la şedinaţa solemnă, cu ocazia zile de 1 Decembrie.
În urma consultării pe care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a avut-o cu membrii Biroului Permanent, care au fost convocaţi telefonic, s-a decis ca şedinţa solemnă în cinstea zilei de 1 decembrie să aibă loc miercuri, urmând ca votul pentru solicitarea DNA în cazul Sova să fie devansat pentru joi, la ora 10:00.
Sursă: Mediafax
Foto: www.antena3.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dacian Cioloş , Călin Popescu Tăriceanu , klaus iohannis , Traian Basescu , Emil Constantinescu , Biroului Permanent Național , Ion Iliescu , Premierul Dacian Cioloş , Andrei Alexandru , şedinţa solemnă a Senatului , Ziua Națională
Vizualizari: 720
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Dragan Cristina
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Hermannstädter
Acum 4 ore
Valentino Versace
Acum 4 ore
John