Ritmul normal de lucru în Maternitate din Sibiu a fost suspendat doi ani și șase luni, cât a durat modernizarea. ”S-a lucrat destul de greu, era șantier, erau muncitori, praf și așa mai departe. Acum am revenit la normal”, spun medicii.
Maternitatea, care include și secția de Obstetrică-Ginecologie, are o sută de paturi, respectiv 48 de rezerve cu câte două paturi și două rezerve cu un pat fiecare.
”În fiecare salon există baie, frigider și, cel mai important, la fiecare pat și în baie există buton de urgență. Acest lucru ajută enorm, din mai multe puncte de vedere, în condițiile în care, în Maternitate sunt înregistrate aproximativ 1.500 de nașteri anual. Mai avem nevoie în câteva saloane de mobilier nou, dar am înaintat referat la Consiliul Județean și sperăm să primim buget ca să le achiziționăm”, spune dr. Dragoș Popescu, medic obstetrica-ginecologie la Maternitatea Spitalului Clinic Județean Sibiu.
”Polisano nu reprezintă concurența”
Spitalul Polisano, aflat în curtea Spitalului Județean, nu a reușit să scadă numărul de pacienți în Maternitate, iar dr. Popescu spune că acest lucru se datorează faptului că în maternitatea sibiană au avut loc câteva schimbări majore.
”În primul rând condițiile moderne de aici, care sunt similare cu ce este la Polisano și care permit mamelor o ședere confortabilă. Apoi schimbările care au înclinat balanța nașterilor prin cezariană. Înaintea, din diverse motiv și principii medicale era într-adevăr mai greu să naști prin cezariană la noi. Acum mamele beneficiază mai ușor de această opțiune, în condițiile în care peste 30% dintre nașterile înregistrate în ultimul an sunt prin cezariană. Din motive medicale, care țin se sănătatea mamei și a bebelușului, noi promovăm nașterea naturală și alăptatul, dar cu toate acestea mamele sunt cele care aleg, desigur, cu acordul și sub îndrumarea medicului. E bine, sunt spitale care au 80% dintre nașteri prin cezariană, ceea ce nu e ok, pentru că mamele nu pot avea mai mult de două sarcini prin cezariană”, explică Dragoș Popescu.

Lipsa de educație a mamelor
Medicii spun că lipsa moașelor și mai ales lipsa de educație a viitoarelor mame sunt cauzele care determină înclinarea balanței pentru nașterea prin cezariană.
”În România este un mare gol în sistem, viitoarele mame nu au educația necesară în ceea ce privește nașterea și perioada pre și post natală. Teoretic această educație ar trebui făcută de moașă și de medicul ginecolog, la noi în țară, dar medicul în cadrul unei vizite care include controlul, nu petrece mai mult de 20-30 de minute cu pacienta, deci timpul nu e suficient. Ar trebui să se facă și la noi în țară ”Școala mamei”, căci în alte țări din Europa există astfel de cursuri, care sunt de mare ajutor pentru o viitoare mamă”, mai spune medicul sibian.

O altă problemă: abandonurile
Maternitatea din Sibiu nu duce lipsă nici de cazuri mai puțin fericite, în care mamele își abandonează copilul. Cel puțin o mamă pe lună vrea să își lase copilul în grija Statului. Când acest lucru se întâmplă, ”toată lumea se activează pentru a se asigura că acel copil nu ajunge la un centru de plasament”.
”Avem studente, minore, fete din familii defavorizate care nu vor să își ia copilul acasă. Când se întâmplă, toată lumea, de la psihologul spitalului, până la medici, asistente vorbește cu mama, o încurajează să alăpteze ca să se formeze legătura cu copilul, fac tot ce le stă în putință să prevină abandonul. În 80% dintre cazuri reușim, în restul cazurilor, copilul este preluat de Protecția Copilului”, mai povestește dr. Popescu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: spitalul Polisano , Consiliului Județean , doctori , În România , Consiliul Județean , Maternitatea Polisano , Protecția Copilului Sibiu , modernizare drumuri , mame , Dragoș Popescu , Spitalului Județean , Pentru Sibiu , Maternitatea Spitalului Clinic , Bulevardul Spitalelor , dotari , Naşterii Domnului
Vizualizari: 22036
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Locuitorul
Acum 3 ore
Cocorean
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Adrian