La începutul secolului trecut, în decurs de câțiva ani, Sibiul și-a amenajat prima linie de tramvai, a construit Mitropolia și a început și construirea sistemului de canalizare a orașului.
Construirea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe și prima linie de tramvai electric din Sibiu au fost principalele obiective de la începutul anilor 1900. Patru ani a durat până când Catedrala a fost realizată, iar cea mai aprigă dorință a mitropolitului Ioan Mețianu a fost aceea de a așeza catedrala în apropiere de central orașului.
Pentru construirea catedralei a fost nevoie mai întâi de găsirea celui mai potrivit loc. Și l-au găsit, astfel că la 1 iulie a început demolarea vechii biserici și a aproximativ opt case din străzile Măcelarilor(azi strada Mitropoliei) și Brukenthal (azi strada Xenopol).
În același timp parohia Sibiu-cetate a cedat Arhiepiscopiei vechea biserică și casa parohială.
Materiale de construcție masive și muncitori calificați
Demolarea acestora a început în ziua de 1/14 iulie 1902, iar pe 5/18 august s-a pus piatra fundamentală a noii catedrale. Lucrările de zidire au început imediat și au continuat într-un ritm susținut. La venirea iernii, în decembrie 1902 se depășise cu mult „cota zero”, zidurile ajungând la patru metri. Lucrările s-au reluat în primăvara anului 1903 și au continuat până toamna când catedrala era „sub acoperiș”. În toamna anului 1904 lucrările de zidire erau terminate, reiese din cartea „Catedrala Mitropolitană din Sibiu”. Acest lucru a fost posibil pentru că muncitorii erau calificați pentru a face lucrări de asemenea dimensiuni.
„Înainte erau folosite materiale de construcție foarte masive, iar fundațiile erau făcute din lespezi de piatră, iar ca liant era folosit varul nestins. În ziua de astăzi fundațiile se fac din beton, iar întărirea fundației durează 28 de zile, deci cu lespezile de piatră avansai mai repede, pentru că nu necesita atâta timp. Lucrările mari erau abordate de mai mulți meseriași, nu cum e în ziua de azi, când echipele sunt formate din trei muncitori necalificați și un zidar. Atunci era invers, majoritatea echipelor erau formate din zece zidari”, spune Sorin Șerbu, fostul inspector-șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Sibiu. Pereții erau de cărămidă din argilă arsă, iar dacă ne uităm vom vedea că e multă cărămidă aparentă și se rostuia doar rosturile dintre cărămizi, pe când azi se tencuiește întreaga suprafață de perete, mai spune inginerul Șerbu.
Tramvaiul, un succes economic
Un alt succes în Sibiu a fost și inaugurarea liniei de tramvai electrice. La ședința din 5 ianuarie 1905 consiliul comunal Nagyszeben, a hotărât să pună la dispoziție terenul pentru construcția și folosirea tramvaiului electric. Lucrările au început imediat și a fost montat un singur rând de șine cu opt locuri de încrucișare, lungimea traseului fiind de 2.388.5 metri. La capetele traseului au fost amenajate două căsuțe de așteptare, la care s-a adăugat și o a treia, în fața hotelului Bulevard.
La 8 septembrie 1905, odată cu finalizarea liniei electrice au început să circule patru vagoane-motor AEG, fabricate în Budapesta. Având o capacitate de 16 locuri și 14 locuri în picioare, tramvaiele erau echipate cu două motoare de câte 25 CP și atingeau viteza de 10 km/h, reiese din cartea „Sibiul și electrificarea României”.
Singurul mijloc de transport
Până la 1 noiembrie 1905 s-a circulat din 10 în 10 minute cu patru vagoane, un al cincilea vagon fiind folosit la nevoie. Apoi s-a luat decizia să se circule cu o frecvență de șase minute. Au mai fost comandate două tramvaie, astfel că din mai 1906 se circula cu șase vagoane-motor.
„Era singurul mijloc de transport care folosea curentul electric și nu polua, dar curentul electric era destul de scump la acea vreme”, spune Sorin Șerbu. Dar încă din primul an, tramvaiul a fost un succes economic, reușind ca din septembrie 1905 și până la sfârșitul anului 1906 să fie transportate 954.354 de persoane, iar încasările au fost de 81.000 de coroane.
Peste toate aceste investiții publice de mare amploare, în 1903 erau demarate și lucrările de construire a rețelei de canalizare a orașului. Rețeaua, cu tot cu stație de epurare, a devenit funcțională în 1908.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Istoria Sibiului , Catedrala Mitropolitană , Construcții Sibiu , Istorie Naturală , Ioan Meţianu , Catedrala Evanghelică , electrificare , Pentru Sibiu , Construirea Catedralei Mitropo , Tramvai Sibiu , Sorin Şerbu
Vizualizari: 3300
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Marko
Acum 4 ore
Adybady
Acum 4 ore
M
Acum 5 ore
Noi noi
Acum 5 ore
Flo