Bonfire. Restaurantul contradicțiilor pe metru pătrat

Byblos vă mai spune ceva? Probabil că nu. Dar Just beer? Sunt doar câteva dintre numele de localuri care s-au perindat prin spațiul dintr-un parter de pe Bastionului, aproape de intersecția cu Tribunei. Spațiu aproape de centru, dar care nu a reușit defel să atragă din clienții care cu greu se dezlipesc de zona piețelor centrale. Ei bine, în spațiul acesta în care nimeni n-a reușit să reziste prea mult s-a deschis de vreo două-trei săptămâni Bonfire. ”Lounge & gourmet restaurant” este addendumul la numele localului. Pe care, inițial, credeam că l-am greșit, depistând afișat pe ușa de la intrare un anunț cu ceva de genul ”avem vin fiert la cinci lei, 200 de ml”. Apoi, la intrarea în restaurant, am crezut că am greșit din nou ușa (deși este una singură). Zona de ”lounge”, care numără 20 de locuri, e înțesată de lumini de toate culorile, de măsuțe cu leduri, de un bar cu leduri, de două plasme, de fotografii mari care fac micuța cameră să pară și mai înghesuită. Izbit de această explozie ”curcubeistică” și năucit de o mică instalație de lumini aidoma celor din cluburi, care proiecta alte culori pe podea, am căutat să evadez rapid pe ușa din dreapta, în zona de restaurant. Unde sunt 30 de locuri, potrivit descrierii. Iarăși, înghesuiala de elemente de decor este extrem de densă. Dar, m-am așezat. Nu singur, ci însoțit. Și nu doar de cea cu care luam masa, ci și de bucătarul care este și patron și de soția (sau prietena) acestuia, care este ospătăriță. O mică afacere de familie, prin urmare, pusă pe picioare de un sibian care s-a reîntors după 25 de ani, timp în care ”și-a făcut mâna” prin vreo trei țări. Pe sunet de colinde, am deschis meniul și parcă-parcă am început să cred iarăși în Moș Crăciun. Pentru că după experiența vizuală a locului, din meniul minimal mi-a fost dat să aleg între tartar de somon, biftec tartar, fettucine cu creveți și roșii cherry, file de somon în ierburi aromate, cu sote de castraveți și capere sau turnedou de vită cu sos gorgonzola. Sau, la desert, numai din fotografii am început să salivez la gândul unui souffle de ciocolată cu parfait de nuci, migdale și stafide. Ce mai, nebunie. Bucătarul ne-a asigurat că totul e preparat azi sau pe loc și a oferit consultanță pe tot parcursul luării deciziilor. Un pic cam prea multă consultanță, dar asta o spun numai ca să ”mă plâng” de ”exces de amabilitate”, pe care rar îl mai găsești prin restaurantele sibiene. În fine, eu am poftit la o supă franțuzească de ceapă, urmată de un cotlet de miel în crustă de fistic însoțit de un souffle de mămăligă cu ulei de trufe. Iar la desert, am optat pentru un tort de mousse cu ciocolată albă și neagră, însoțit de un chutney de zmeură.

În cele ce au urmat, ”curcubeistica” experiență din prima încăpere a restaurantului a continuat în farfurii. Exploziile de culoare au avut un ritm crescendo, iar experiența vizuală a fost de fiecare dată urmată de o adevărată desfătare a papilelor. De la supa ușoară în care cu greu distingeai urmele de usturoi, combinată cu pâinea cu brânză care dădea consistență, până la mielul care a fost prăjit în bucăți pentru a-i mai stinge din roșeața sângerie și presărat cu ierburi de parcă un grec neaoș stătea ascuns în bucătărie, totul a fost absolut delicios.

Și mă limitez doar la atât (deși laude mai pot fi aduse), pentru a adăsta un pic mai mult asupra desertului. Integral preparat în bucătăria restaurantului (zmeura culeasă azi toamnă tocmai a fost scoasă pentru mine din congelator), desertul este piesa de rezistență a locului. Serios, nu cred ca la ora actuală să existe în Sibiu vreun restaurant în care desertul să fie ridicat la o asemenea artă. Detaliile stau nu numai în cromatica amplificată de perluțele de tapioca albastru colorate, în duet cu roșul natural al zmeurei, ci – evident – și în arome: linia roșu-închis de pe farfurie era din fructe de soc nu-mai-știu-cum preparate, alături era o dungă din dulceață de piersici, parcă. A fost cel mai fin mousse de care m-am bucurat până acum, iar experiența caut să o repet cât mai curând. Căci, din meniu, lista deserturilor este cea mai lungă. La final am plătit 104 lei: opt lei pentru două ape mici, 20 de lei pentru o salată Caesar, 16 lei pentru supa de ceapă, 42 de lei pentru miel și 18 lei pentru excelentul desert.

E dulce, deci exist

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului