Psihologul Mihai Copăceanu a vorbit la Turnul Sfatului TV despre Crăciun și despre cum reușește să ne schimbe această perioadă a anului. Gesturile de mărinimie din această perioadă sunt în opinia psihologului doar niște mici atenții pe care ni le facem propriei imagini. ”O facem pentru noi și rămân uimit de oamenii care duc două trei plase undeva și își pun imediat poze pe Facebook. Oricum, când au mers la piață, au negociat prețul bananelor sau al portocalelor, că nu au luat din cele mai bune. O fac pentru imagine. (…) O facem pentru noi. E un bine, dar mai mic. Nu e o schimbare în esență. E o schimbare de suprafață, «hai că-i bine că e copilul sărman». Chiar dacă îi vedem și înainte de Crăciun și după. Și dăm selectiv. E greșit să dăm doar acum. Și e greșit și atunci când dăm doar ca să ne simțim noi altfel. Religia spune că atunci când faci un bine, să nu știe nici stânga, nici dreapta. Dumnezeu, care e în ascuns, te recompensează cumva. Sunt oameni care dau acum oricât, merg la biserici, ascultă colinde, ei care aparent sunt oameni ce nu prea au o componentă religioasă în comportamentul lor, primesc chiar și colindători, de exemplu, și se schimbă puțin. E o perioadă a anului care indirect îți schimbă comportamentul, dar nu te schimbă. (…) E un plus, dar mi-e teamă că e puțină ipocrizie în asta. Dacă merg prin Sibiu dintr-un lat în altul văd aceiași cerșetori de 20 de ani. Pe ăia nu-i vede nimeni, frate?”, se întreabă psihologul.
Mihai Copaceanu este dublu licenţiat în teologie şi psihologie la Sibiu și a aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Bologna și doi ani la Oxford. A absolvit un program masteral în adicții la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) din Londra. A publicat două cărţi „Freud sau Religa. Totem. Iluzie Critică” (Ed Agnos, 2008, 279pg) şi „Ortodoxie la Oxford. Te-am găsit Doamne! Mărturiile a 12 englezi convertiţi la Ortodoxie” (Ed Deisis, 2010, 180pg).
Întreaga emisiune o puteți vedea aici:
https://youtu.be/-v81SxsdFAUAbonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Sarbatorilor Pascale , Mihai Copăceanu , ipocrizie , Ed Agnos , Ed Deisis , Iluzie Critică , Kings College London , cadouri , Psihologul Mihai Copăceanu , religie , Apoi Dumnezeu , Vasile Crăciun
Vizualizari: 3965
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
@Aci Dutu
Acum 3 ore
Annelise Stoica
Acum 3 ore
Bogdan
Acum 3 ore
Kwi sfideaza in continuare din S Klasse
Acum 3 ore
Moldamin de la Gusterita