Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a organizat vineri, 24 octombrie, de la ora 17, la Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte din Sibiu, o dezbatere publică dedicată prevenirii dependențelor în rândul copiilor și adolescenților intitulată „Prevenția dependențelor în școli – necesitate, normalitate, obligativitate și capacitate”.
Printre cei invitați la eveniment au fost Bogdan Cristescu de la Centrul Național de Curriculum și Evaluare, Gabriela Alexandrescu, președinte al Organizației Salvați Copiii, pDaniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, psihologul Mihai Copăceanu, Ciprian Băcilă, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie. Ministrul Educației, Daniel David, și preotul Constantin Necula s-au alăturat online dezbaterii.
Raluca Turcan a vorbit despre inițiativele legislative pe care le are în ceea ce privește adicțiile, dar și despre cifrele îngrijorătoare.
„Trăim o perioadă în care adicțiile nu mai sunt excepția și au devenit sindromul unei realități pe care trebuie să o acceptăm și nu ne mai permitem să o ignorăm. Am citit foarte multe studii și ne-am documentat și o concluzie generală a analizei pe acest subiect este aceea că dacă negăm anumite probleme nu înseamnă că ele nu există. Dacă încercăm treptat să venim cu soluții ele vor putea fi corectate, dacă nu, vom fi spectatori.
Cifrele arată o imagine dură: 14% dintre liceeni au încercat jocuri de noroc în ultimul an, 27 % dintre copii afirmă că au consumat alcool, 24% energizate, 19% au fumat țigări obișnuite, 16% au vapat, 11% au folosit tutun încălzit și 3 din 10 copii știu pe cineva care a consumat droguri, raportându-se la cercul lor apropiat. Dependențele și tinerii au o dinamică aparte căreia nu putem să-i facem față doar cu dezbateri, pliante, afișe, campanii de comunicare. Este nevoie de un efort comun, școala este un partener solid al instituțiilor care pot să reglementeze și să îmbunătățească cadrul legal pentru a preveni și a combate aceste dependențe”, a spus aceasta.
Ea a prezentat și două inițiative legislative, prima legată de creșterea vârstei de acces în sălile de jocuri de noroc de la 18 la 21 de ani, iar a doua interzicerea reclamei la jocurile de noroc în spațiul online, între orele 18 și 24.
„În județul Sibiu există 794 de spații în care sunt organizate jocuri de noroc, dintre acestea în orașul Sibiu există 354. În anul 2016, avem o evaluare, în Sibiu erau 697 de străzi, medie de o sală de jocuri de noroc la două străzi”, a spus ea.

„Copilăria este provocatoare”
Gabriela Alexandrescu, președinte al Organizației Salvați Copiii, recunoaște problema și spune că a reușit să dezvolte un program de educație pentru sănătate în învățământul obligatoriu.

„Copilăria este provocatoare, ei se întâlnesc cu fenomene cu care noi, adulții, nu ne-am întâlnit, precum consumul de substanțe periculoase, adicția de ecrane, jocurile de noroc.
Cred că pe toți ne-au supra-enervat și ne-au creat o stare de disconfort cei care făceau publicitate excesivă jocurilor de noroc. Din studiile pe care noi le-am făcut, 14% din copii au jucat pe bani, 40 % aveau cunoscuți care jucau și unul din 10 copii avea în familie o persoană dependentă de jocuri de noroc.
Dependența de jocuri de noroc este recunoscută de OMS ca tulburare de sănătate mintală”, a adăugat aceasta.
„Fenomenul este unul care crește alarmant”
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a venit cu două sugestii: prima propune realizarea unei platforme care să fie completată cu date privind dependențele și cum se poate interveni punctual, iar a doua legată de sancțiuni mai dure.
„Fenomenul este unul care crește alarmant și mă simt, de foarte multe ori, ca un pompier care trebuie să mai stingă încă un incendiu care a crescut pentru că nu avem o strategie clară și un parcurs pentru răspuns imediat la această situație. Sunt extraordinar de bune inițiativele legislative și faptul că se reglementează aceste lucruri și sunt foarte bine venite. Mulțumim ONG-urilor că se implică în a veni în sprijinul autorităților dar nu asta trebuie să se întâmple într-o societate sănătoasă. O societate sănătoasă trebuie să aibă o strategie pe termen mediu și lung foarte bine fundamentată”, a spus ea.

„E foarte bine că intervenim, dar cum le punem împreună într-un demers care să aibă efecte?”
Ministrul Educației, Daniel David, a explicat concret care sunt punctele pe care a încercat să le bifeze pentru prevenirea dependențelor în școli.
„Consumul de droguri în România în școli este sub media europeană, dar asta pe noi nu ne încălzește foarte mult pentru că este totuși un nivel prea mare față de cât dorim noi. Din păcate, suntem peste media europeană în ceea ce privește consumul de alcool, fumatul, jocuri de noroc.
Am cerut o analiză a ceea ce se întâmplă la minister. Au fost zeci de mii de activități legate de adicții în școli. Problema era că aceste activități erau adesea necoordonate, nu aveau o schemă generală, nu aveau o arhitectură. E foarte bine că intervenim, dar cum le punem împreună într-un demers care să aibă efecte? Eu am propus acel model cu trei componente: o componentă este să facem curat în jurul școlilor, toleranță zero pentru droguri și pentru dealeri. A doua componentă, ce facem în școli pentru conștientizare, lucruri pe care trebuie să le dezvoltăm pentru că de foarte multe ori primele semne sunt identificate de colegi, de profesori de specialiști în psihologie sau în medicină din școli, prevenție primară, prevenție secundară și primele tratamente care pot fi oferite de psihologii care sunt în școli.
Am propus două cursuri noi: stil de viață sănătos și un curs de autocunoaștere personală și autoreglare psihologică. A treia componentă: în afara școlii, legătura cu părinții este fundamentală, trebuie să fie implicați și părinții sau persoanele care răspund de copii și legătura strânsă cu serviciile de sănătate, atât psihologice cât și medicale din afara școlii.
Avem dificultăți în a organiza serviciile medicale și psihologice, nu avem suficienți specialiști, nu avem suficiente centre”, a spus el.
„Unul dintre cel mai dese motive pentru care tinerii consumă este plictiseala”
Psihologul Mihai Copăceanu a punctat necesitatea ca autoritățile să le ofere mai multe oportunități adolescenților în ceea ce privește petrecerea timpului liber.
„Avem astăzi nevoie de parlamentari, de președinți județeni și de „Salvați Copiii” mai mult decât oricând pentru că lucrurile ne-au scăpat sub control.

Tot ce am făcut până acum nu a fost eficient, asta o spune statistica europeană. Nu există un program despre alcool, un modul, la nicio facultate de Teologie din România, nici la masterat, nici la vreo facultate de Psihologie din România. La medicină nu există un modul sau un program despre alcool. Nu există specializarea de medicină a adicției.
Unul dintre cel mai dese motive pentru care tinerii consumă este plictiseala. Copiii nu au ce face vara, ziua, în weekend și din plictiseală fac acest lucru. La capitolul acesta avem încă de lucru”, a spus el.
„Cred că doar împreună putem schimba ceva. Cred că principalul lucru este ca factorii decizionali să stea la aceeași masă și cred că am putea începe de la a vedea situația reală inclusiv prin a încerca o programă de studiu care să prevadă sănătatea mentală, dar mă refer aici la partea legată de profesori. Copiii stau mult mai mult cu profesorii și ajung seara acasă. O programă de sănătate mentală este necesară pentru că ei văd pentru prima dată tulburările de atenție, de comportament, posibilitatea de concentrare. Aici ar trebui pus accentul”, a concluzionat și Ciprian Băcilă, director medical al spitalului de Psihiatrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: dezbatere droguri sibiu , dezbatere droguri , Raluca Turcan , Daniela Cîmpean , Mihai Copăceanu
Vizualizari: 551


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Cretu
Acum 3 ore
Slava Ucraina
Acum 3 ore
Nustiu
Acum 4 ore
Cretu
Acum 4 ore
@Ron