CSU Sibiu dispută, astăzi, ultimul meci din 2015, în deplasarea de la BC Mureş Târgu Mureş. Sibienii îşi doresc să încheie anul cu o nouă victorie şi să-şi ia revanşa după partida tur, pierdută la un singur punct, scor 98-99.
”Este ultimul meci din 2015 și sper să terminăm anul cu un joc bun, în primul rând. Mureșul este o echipă dintre cele favorite la jucarea finalei, dar după atâtea meciuri împotriva lor, meciuri dintre care doar o singură dată am avut pretenția să câștigăm, în meciul de acasă,când am pierdut la un singur punct, sper că de data asta să mergem cu mai mare încredere și poate reușim să facem o surpriză. Va fi un meci foarte greu, după ce sâmbătă, jucătorii noștri au avut un alt meci destul de încărcat din punct de vedere al efortului fizic. Și Mureșul a avut un meci greu cu Oradea, așa că ar trebui să pornim de pe poziții egale. Ei au avantajul sălii, publicul este la fel de efervescent ca și cel de la noi din sală, sau aproape la fel, și sunt convins că va ieși un meci cu spectacol. Ei sunt favoriți (n.r. Mureșul) pentru că joacă acasă și au anunțat, de la începutul sezonului, că obiectivul lor este clasarea în primele patru echipe, atât în Cupa României, cât și în Campionat. Obiectivul nostru este să intrăm în Play Off. În acest moment avem aceeași linie de clasament, ne-au bătut la noi acasă, deci au toate motivele să se considere favoriți, dar au mai fost și alții favoriți și am reușit să întoarcem soarta jocului”, a Spus Dan Fleșeriu, antrenorul principal al CSU Atlassib Sibiu.
”Am avut, acum câteva zile, un meci dificil cu Clujul, iar acum urmează meciul cu Mureșul. În clasament, suntem la egalitate de puncte, iar în meciul din tur am pierdut la un punct diferență, așa că trebuie să ne luăm revanșa. Târgu Mureș are o echipă bună iar rezultatele lor confirmă acest lucru. Noi trebuie să uităm cât mai repede ultimul meci și să ne pregătim psihologic pentru a face față următorului. EI au avantajul că joacă pe teren propriu, mereu acesta este un avantaj pentru că joci în fața propriilor suporteri, dar în această ligă și în meciuri ca acesta nu cred că putem vorbi de o favorită pe hârtie. Ceea ce se va petrece pe teren va fi definitoriu. O minge poate decide soarta meciului, la fel ca și o aruncare bună, apărarea sau un moment de inspirație”, a declarat Igor Mijajlovic.
Partida programată astăzi se joacă de la ora 18:00 și va fi LIVE pe Digi Sport.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: BC Mures Targu Mures , CSU Sibiu , Târgu Mureș , Atlassib Sibiu , Digi Sport , Cupa Romaniei , Mureş Târgu Mureş , Spus Dan Fleșeriu , Și Mureșul , Play Off , Igor Mijajlovic
Vizualizari: 831
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Mihai tanase
Acum 4 ore
Asa ceva...
Acum 5 ore
Carcotel
Acum 5 ore
Carcotel
Acum 5 ore
Bebe