La 21 de km de Sibiu, în Săliște, o tânără îmbrăcată în tradiționalul port popular avea să uimească în 1906 bucureștenii și nu numai, cu frumusețea ei, atunci când a fost declarată câștigătoarea primului concurs de frumusețe din România.
Tânăra din Săliște făcea parte dintr-o familie de meșteșugari fiind cea mai mică fiică a familiei, dar cea mai pricepută în ale coaserii. După moartea tatălui, la doar 13 ani a început să deprindă pasiunea pentru a coase, iar costumul cu care a câștigat concursul a fost făcut chiar de ea. „De obicei româncele își coseau singure costumele acelea splendide, acum, din nefericire e un obicei care nu mai există, dar costumul acela a fost primul pe care ea l-a făcut”, ne spune Doru Peligrad, nepotul ei.
"Într-o carte poştală editată de Dumitru B. Comşa în 1906, o regăsim pe Maria Peligrad, o ţărancă din Sălişte devenită prima româncă menţionată în arhive drept câştigătoare a unui concurs de frumuseţe. Este vorba despre primul concurs de frumuseţe din România, organizat în anul 1906, în Parcul Filaret din Bucureşti – actualul Parc Carol. În tradiţia vremii se impuseseră, de câteva decenii, târgurile meşteşugăreşti, în cadrul cărora, pe lângă produsele specific româneşti, era prezentat şi portul, a cărui diversitate, frumuseţe şi bogăţie de motive impresiona din plin vizitatorii. Devenit un veritabil simbol al portului popular, Maria Peligrad a probat puterea impresionantă de seducţie a iei româneşti în cadrul concursului de la Bucureşti.
Demonstrând că, de multe ori, bogăţia se regăseşte într-o uluitoare simplitate, candidatele la miss îşi prezentau frumuseţea în maramă, ie şi opinci, impresionând ţăranii, negustorii şi boierii deopotrivă. Deşi promova costumul tradiţional autentic, Maria Peligrad nu era totuşi străină de noile tendinţe urbane, ea fiind angajată la Cooperativa Meşteşugărească „Arta” din Sibiu", reiese dintr-o imagine din arhiva Muzeului Astra.
Doru Peligrad, nepotul Mariei crede că se exagerează atunci când se spune că a fost Miss România. „În 1907 a avut loc o expoziție în parcul Filaret din Bucureşti, cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Acolo a fost un fel de expoziție națională cu mai multe lucruri și s-a făcut un fel de muzeu al satului, unde au fost prezentate case din Transilvania, Banat, Basarabia, Bucovina, de peste tot de pe unde trăiau românii. Bunica mea, Maria Soră, pentru că acesta a fost numele de domnișoară a prezentat într-un costum săliștenesc o casă din Ardeal, din Mărginimea Sibiului. Era o femeie foarte frumoasă și am văzut că încă există și în Săliște, dar și în Sibiu o fotografie de la acea vreme cu dânsa în faimosul costum alb-negru și cu maramă pe cap, care era specifică fetelor nemăritate. Asta a fost toată treaba, într-adevăr era foarte frumoasă, dar nu putem spune că a fost un concurs de miss, pe vremea aceea nici nu se făcea așa ceva”, mai spune acesta.
Expoziția a fost vizitată la acea vreme chiar și de principesa Maria, viitoarea regină a României căreia, Maria Peligrad i-a dăruit un costum popular săliștenesc creat chiar de ea.
Sursă foto: Site-ul familiei Peligrad, http://www.peligrad.ro/articol_7.php
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Muzeului Astra , marginimea sibiului , Miss Romania , În România , Miss Walker , Maria Peligrad , Cooperativa Meşteşugărească , Pentru Sibiu , Doru Peligrad , Judecătoria Sălişte , Maria Soră , Parc Carol , Parcul Filaret
Vizualizari: 9929
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
D
Acum 3 ore
Ivan
Acum 5 ore
Oligofrenii
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Felicitari tuturor celor ce ati reusit sa le scoateti la Lumina!