Asociațiile de proprietari sunt reinvitate de către administrația locală să solicite gard viu reprezentanților administrației locale pe care îl vor primi gratuit pentru a-și înfrumuseța zonele din jurul blocurilor. Solicitarea va trebui adresată Serviciului Parcuri și Zone Verzi. ”Acesta poate fi utilizat exclusiv pentru plantarea pe domeniul public, în jurul blocului. Plantarea se va realiza de către asociația respectivă, singura condiție pentru aprobarea cererii este ca în zona respectivă să nu fie planificate lucrări de reparații sau investiții, pentru ca materialul folosit să nu fie astfel afectat de lucrările de construcție”, se arată într-un comunicat al administrației locale.
”Pentru a formula o cerere, apelați 0269/236.791 sau transmiteți solicitarea în scris la adresa parcuri@sibiu.ro”, comunicat Primăria Sibiu150 de arbori pregătiți pentru toamna aceasta
Tei, platani, catalpa, magnolii, castani roșii, acer, salcâmi și arțari sunt printre cei 152 de copaci pe care serviciul amintit i-a pregătit spre plantare în această primăvară. Copacii vor fi plantați pe Calea Cisnădiei, str. Mărășești, str. Al. I. Cuza, strada Mărăști, zona Ștefan cel Mare, Piața Gării, zona Terezian, cartier Valea Aurie, zona Ștrand, zona centrală, Valea Săpunului, Reconstrucției, Piața Cluj și cartierul Tineretului, informează administrația locală. “Am pregătit programul de plantare pentru primăvară și vom încerca să ajungem în cât mai multe zone verzi pentru a le amenaja și completa cu plante, arbuști și arbori, dar asociațiile de proprietari pot contribui și ele la această acțiune. Le invităm să solicite gard viu și arbuști pentru a înfrumuseța zona din jurul blocurilor”, Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, declară Astrid Fodor, potrivit sursei citate.
”În toamna anului 2015 au fost plantați în oraș 225 de arbori. Cei mai mulți au fost utilizați pentru completări în parcul Sub Arini (107), 52 fiind plantați pe aliniamentele stradale în zona Lazaret, 41 în zona Terezian, 33 în zona Mihai Viteazu și și tot atâția în zona centrală”, comunicat Primăria Sibiu
Tag-uri: Serviciul Parcuri , Piaţa Gării , Astrid Fodor , Valea Aurie , Mihai Viteazu , Parcul Sub Arini , Primăria Sibiu , Serviciului Parcuri , Zone Verzi , Calea Cisnadiei , Valea Săpunului , cerere , Pentru Sibiu , Piaţa Cluj , Spații Verzi
Vizualizari: 2575
Ultimele comentarii
Acum 21 minute
Vasi Contiu
Acum 36 minute
Ion Iolanescu
Acum 42 minute
Minerul Şmotru
Acum 1 oră
Caut Fer
Acum 1 oră
George Codru