Șoferii care veneau în această dimineață la muncă în Sibiu, din zona Slimnic-Mediaș, au avut de așteptat în coloană. Traficul s-a desfășurat pe o bandă, alternativ, din cauza unui accident care s-a produs la kilometrul 9 pe DN14, la ieșirea din Șura Mare, spre Sibiu.
Accidentul s-a produs din vina unei șoferițe de 30 de ani din Mediaș. Aceasta circula cu viteză prea mare, iar într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens și s-a izbit cu un autoturism condus regulamentar de un șofer de 38 de ani, din Sibiu.
Șoferița a fost rănită și transportată la spital, în urma accidentului.
Evenimentul pare tras la indigo cu un alt accident, care a avut loc în aceeași zonă, la începutul acestei luni. Atunci, tot o șoferiță a intrat pe contrasens și s-a izbit de un TIR. femeia și fiica ei de 3 ani au fost rănite. Șoferii care circulau atunci pe șosea - tot la ora 8, cea mai aglomerată oră a dimineții - au atras atenția că drumul este acoperit cu o mâzgă foarte alunecoasă.
Foto: Info Trafic Sibiu
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 2390
Ultimele comentarii
Acum 20 ore
Mircea
Acum 20 ore
Ion de la raion
Acum 21 ore
Teo
Acum 21 ore
Trotineta
Acum 21 ore
Marina