Cu excepția Primăriei Sibiu, principalele administrații publice din județul Sibiu (Consiliul Județean și Primăria Mediaș) stau prost și foarte prost în ceea ce privește respectarea prevederilor legislative în materie de transparență.
Aceasta este concluzia analizei realizată de nou înființatul Minister pentru consultare publică și dialog civic (MCPDC). Reprezentanții acestuia au analizat modul de aplicare a Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile cu caracter public, act normativ care prevede și publicarea din oficiu a unor documente.
Mediașul e repetent
Reprezentanții MCDPC au analizat conținutul tuturor site-urilor administrate de consiliile județene și a primăriile de municipii din țară, verificând respectarea a 18 criterii: publicarea actelor normative, a structurii organizatorice, a bilanțurilor contabile, a surselor financiare, achizițiile publice, dar și veniturile salariale pe categorii de personal, printre altele. Din cele 18 seturi de documente obligatoriu de publicat potrivit legilor în vigoare, site-ul Primăriei Sibiu (sibiu.ro) bifează 16 categorii, cel al Consiliului Județean Sibiu (cjsibiu.ro) – nouă, iar al Primăriei Mediaș (primariamedias.ro) – doar patru. Practic, Primăria Mediaș – din punctul de vedere al Ministerului – publică doar structura organizatorică, programul de funcționare, datele de contact și programul de audiențe. Lipsesc informații despre modul de cheltuire a banilor publici, despre achizițiile publice efectuate anul trecut, despre veniturile salariale sau sursele de financiare.
CJ-ul, salvat de linkurile către șefi
Site-ul Consiliului Județean nu publică informațiile prevăzute de lege legate de veniturile salariale, despre metodele de contestare a deciziilor sau, de exemplu, despre execuția bugetară. Însă, spre diferență de multe alte site-uri ale administrațiilor publice, cel al CJ Sibiu include informații despre achizițiile publice, chiar dacă nu toate sunt aici postate. Iar între celelalte consilii județene din țară, reprezentanții guvernamentali apreciază modalitățile de contact puse la dispoziția sibienilor. ”Secțiunea «Sibiul împreună», în care pot fi contactați președintele CJ, prefectul și liderii de grupuri politice din CJ, secțiunea Alarmare Rapidă în care pot fi semnalate neregulile administrative și suspiciunile de fraudă și corupție, link către portalul posturi.gov.ro”, sunt observațiile de bune practici remarcate în analiza citată.
Primăria Sibiu, aproape de top
Lista achizițiilor publice și veniturile salariale la zi pe categorii sunt singurele documente care lipsesc de pe site-ul administrației municipiului Sibiu. Asta în contextul în care niciunul din cele aproximativ 150 de site-uri verificate nu publică situația veniturilor salariale la zi. Ca exemplu de bune practici la Sibiu, cei de la MCPDC apreciază dezvoltarea secțiunii e-administrație, care permite transmiterea de documente, cereri, dar și cea de plată on-line a taxelor și impozitelor locale.
Descarcă tabelele întocmite de reprezentanții guvernamentali pe tema respectării Legii 544/2001
Transparenta administrativa la consiliile judetene
Transparenta administrativa la municipiile din tara
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Sibiu , Consiliului Județean , Primăria Mediaș , Consiliului Județean Sibiu , transparența autorităților loc , Consiliul Județean , Primăriei Sibiu , Pentru Sibiu , Alarmare Rapidă , Banca Mediașului , Primăriei Mediaș
Vizualizari: 1344
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Eu
Acum 3 ore
Sibian
Acum 4 ore
Barosanu
Acum 4 ore
PETRICA
Acum 4 ore
Sibiu.adrian