Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Iubirea e păstrată în formol la Muzeul de Istorie Naturală

Iubirea e păstrată în formol la Muzeul de Istorie Naturală

Încă de la intrarea în Muzeul de Istorie Naturală se pot auzi bătăile de inimă ale omului. Acest lucru face parte din expoziția „Disecția iubirii”, care propune o paralelă între relaţiile de reproducere dintre animale şi iubirea dintre oameni printr-o perspectivă biologică.

De cum intri în muzeu, pe partea stângă, într-o vitrină sunt expuse 12 inimi, care provin de la animale, iar cei care vor trece pragul muzeului vor putea vedea interiorul inimii. „Este o vitrină care invită la contemplare, pentru că avem și un motto, «Privește în adâncul inimii, se spune că acolo sălășluiește iubirea». E vorba despre dragostea și bunurile ei din Biblie, pentru a ne aduce aminte de iubirea dintre oameni în concepția religioasă”, spune Gabriela Cuzepan.

În ceea ce privește iubirea dintre oameni vorbim mai mult din perspectiva hormonilor care sunt prezenți. „S-a încercat să se prezinte hormonii care sunt implicați în procesul fiziologice care sunt asociate cu sentimentul de iubire, precum și prezentarea câtorva particularități ale unor specii de animale”, mai spune Gabriela Cuzepan. S-a încercat delimitarea aspectului animalic, sexual al iubirii de cel ideal, spiritual prin demascarea ambiguităţii dintre cele două. Pe de o parte sunt prezentați hormonii implicați în procesele fiziologice asociate cu sentimentul de iubire, iar apoi s-au trasat câteva particularități din biologia unor specii de animale care dau o nouă perspectivă asupra monogamiei, fidelității sau altor aspecte ce țin de pasiunea dintre oameni. „Principalii hormoni implicați în trăirile pe care le asociem cu iubirea sunt dopamina, serotonina și oxitocina”, adaugă Gabriela Cuzepan.

Un alt exponat impresionant este organul reproducător al masculului de balenă ce măsoară peste un metru lungime. „Masculul într-adevăr are un organ reproducător foarte mare, de exemplu, la balena albastră acesta ajunge la cinci metri. Ele sunt proporționale cu mărimea corpului și ajută la optimizarea reproducerii sau pentru a fecunda corespunzator femela”. Acesta se află în spatele unor planșe, pentru a fi ferit de ochii celor mici.

12659728_917711308344315_2097298278_n

Procese biologice confundate cu iubirea Ideea centrală a expoziției are în vedere confuzia între reacțiile fiziologice și iubirea spirituală. Dacă vom continua să confundăm anumite trăiri biologice cu așa zise trăiri spirituale atunci e posibil să nu le cunoaștem pe acestea din urmă, dacă ele există. Tocmai conștientizând realitatea biologică putem căuta dincolo de ea. În negarea acesteia nu facem altceva decât să rămânem blocați într-o iluzie. Dorim să scoatem în lumină procese biologice pe care lumea le confundă în general cu iubirea, mai spun inițiatorii expoziției.

Lângă vitrine este amplasat un panou unde fiecare vizitator poate contribui cu păreri personale legate de subiectul propus de această expoziție. „O iubesc pe mama”, „Nu aș avea curaj să iubesc pe cineva și apoi să o abandonez”, sunt doar câteva dintre părerile pe care aceștia le-au notat pe panou.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Istorie Naturală până pe 31 martie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1262

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus