După ce anul trecut, șef peste Centrul Chinologic Sibiu a ajuns Salvador Viorel Caragea (ex inspector șef IPJ Gorj), ieri a fost numit adjunct al acestuia fostul șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, comisar șef, Liviu Gabriel Dumitru.
Salvador Viorel Caragea a fost anchetat de DNA pentru divulgare de informații și era cercetat în momentul numirii sale în Sibiu în nu mai puțin de 17 dosare penale! Acesta a fost considerat, anul trecut, motivul pentru care inspectorul a fost trimis la Centrul Chinologic. De această dată, mutarea la Sibiului a fostului șef al IPJ Hunedoara se consideră de către presa locală că este o consecință a recentului incident de la Straja, unde un interlop a bătut o salvamontistă.
Conform ziarului Mesagerul Hunedorean, comisarul şef Liviu Gabriel Dumitru are 47 de ani, este căsătorit şi are doi copii. A fost Şef Birou Investigarea Fraudelor în cadrul Poliţiei municipiului Deva, adjunct al şefului Poliţiei municipiului Deva și din 2008 a fost şeful IPJ Hunedoara. Liviu Gabriel Dumitru şi-a luat doctoratul în domeniul „Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale“ la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ Bucureşti.
Centrul Chinologic Sibiu se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi este singura unitate cu acest profil de la noi din România.
Mai multe detalii legate de numirile șefilor la Centrul CHinologic, puteți citi aici:
http://www.turnulsfatului.ro/2015/02/06/politistul-lui-ponta-numit-sef-al-centrului-chinologic-de-la-sibiu-cercetat-in-17-dosare-penale/
Foto: Ziarul Hunedoreanului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: La Centrul Chinologic , Comisar Șef , Poliţie Judeţean Hunedoara , Salvador Viorel Caragea , Ordinii Publice , Siguranţei Naţionale , Mesagerul Hunedorean , Alexandru Ioan Cuza , Liviu Gabriel Dumitru , Ziarul Hunedoreanului , Şef Birou Investigarea Fraudel , sibicâiniu , Centrul Chinologic Sibiu
Vizualizari: 4269
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
R
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
C