Filme în premieră, spectacole de teatru și festival la Păltiniș. Aceste sunt opțiunile sibienilor pentru distracție în acest weekend.
Vineri, 19 ianuarie
La Păltiniș are loc ediția a XI-a, a Festivalului Omului de Munte – „Clopul Turistului”, în staţiunea Păltiniş la Centrul de Agrement „Trecătoarea Cerbilor“. Concursul este adresat cluburilor cu specific montan din întreaga ţară, oamenilor de munte şi iubitorilor de natură. Acesta se va desfășura de vineri până duminică, 21 februarie.
De vineri și până duminică, la Sala Transilvania va avea loc Sibiu Wedding Days. 3 zile pline și peste 60 de expozanți cu sute de oferte pentru viitorii miri, asta promit organizatorii.
La Teatrul Gong, de la ora 11.00 vor avea loc Atelierele lui Brâncuși. Atelierul Pasărea Măiastră este coordonat de Aureia Călinescu, iar Modelaj în lut de Diana Ribana și Alina Moldovan. Atelierele sunt recomandate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Prețul unui bilet este de 14 lei.
La Cinema Arta, de vineri și până joi, 25 februarie vor rula următoarele filme, Fura steagul, salveaza Luna - 3D Dublat (Premiera) sâmbătă- duminică de la orele 12.00 și 14.00, iar vineri, luni, marți, miercuri și joi de la ora 14.00.
În premieră va rula filmul Billion Star Hotel, vineri, sâmbătă, duminica, luni, marti și joi de la ora 16.00, iar miercuri de la orele 16.00 și 20.30 va fi spectacol de gală cu participarea relizatorilor.
Mandrie, Prejudecata și Zombi, va rula de asemenea în premieră, de la ora 18.00 și filmul Ave, Cezar! tot în premieră, de la ora 20.30. De la ora 19.00, în Sala Festivă a Bibliotecii Județene Astra aveți întâlnire cu Bravul Soldat Svejk de Jaroslav Hasek. Un one man show de și cu Viorel Rață. Prețul unui bilet este de 10, respectiv 5 lei.
Sâmbătă, 20 februarie
De la ora 18.00, la Teatrul Gong sunteți invitați în lumea basmelor lui Petre Ispirescu. Spectacolul Sarea-n bucate ne invită într-o lume fantastică care se întrepătrunde cu lumea reală cu ajutorul Menestrelului, într-o aventură minunată ce vorbește despre iubire, adevăr și prietenie. Spectacolul se joacă atât cu păpuși, cât și cu actori la vedere și este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.
În Sala festivă a Bibliotecii Județene Astra va avea loc de la ora 20.00, spectacolul De Hălăduială, după texte de Victor Drăgan și Flaviu Suhastru. Un spectacol de și cu Bogdan Sărătean. Prețul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei.
Duminică, 21 februarie
Piața semințelor Libere va avea loc la cafeneaua Lili's între orele 11.00-15.00. O piață cu adevărat liberă e un loc în care fiecare dintre noi contribuie cu surplusul de semințe pe care îl are, dar și cu idei, meșteșuguri și discuții.
La Teatrul Gong va avea loc spectacolul Sarea-n bucate, de data aceasta cu începere de la ora 11.00. Prețul unui bilet este de 7 lei.
Spectacolul Oscar și Buni Roz revine în Sala Festivă a Bibliotecii Județene Astra. Cu Buni Roz pe post de ghid, într-o viață trăită pe repede-nainte, Oscar un băiețel de zece ani parcurge printre râsete și lacrimi itinerariul emoționant al tuturor vârstelor și experiențelor umane, îmbogățite de imaginația lui care îmbracă realitatea în haina miraculosului. Spectacolul va avea loc de la ora 19.00, iar prețul unui bilet este de 10 lei, iar cu reducere 5 lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu Wedding Days , La Păltiniș , La Teatrul Gong , Sala Transilvania , Teatrul Gong , Bogdan Sărătean , Alina Moldovan , Clopul Turistului , Flaviu Suhastru , Sala festivă a Bibliotecii Jud , Bibliotecii Județene Astra , La Cinema Arta , Petre Ispirescu , Florin Salam , Viorel Raţă , Buni Roz , Trecătoarea Cerbilor Păltiniş , Atelierul Pasărea Măiastră , Aureia Călinescu , Cu Buni Roz , Diana Ribana , Bravul Soldat Svejk , De Hălăduială , Spectacolul Oscar , Spectacolul Sarea , Billion Star Hotel , Victor Drăgan , Jaroslav Hašek
Vizualizari: 1295
Ultimele comentarii
Acum 50 minute
Un sibian
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 2 ore
Gelu
Acum 2 ore
FLOD
Acum 2 ore
Antrenorii de genii