Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Doar cu coşuri de trei nu se face sărbătoare. CSU Sibiu, lipsită de inventivitate în faţa apărării fără cusur a lui CSM CSU Oradea

Doar cu coşuri de trei nu se face sărbătoare. CSU Sibiu, lipsită de inventivitate în faţa apărării fără cusur a lui CSM CSU Oradea

CSU Sibiu nu a reuşit nici în a a treia confruntare din acest sezon să o înfrângă pe CSM CSU Oradea, însă de aceasta dată a fost cel mai aproape să furnizeze surpriza. Sibienii au împins meciul până în prelungiri, prin Boris Lalovic care a egalat la 72 în ultima secundă, dar orădenii au fructificat aproape fiecare atac important şi s-au impus cu 79-83 (25-17, 14-21, 12-21, 21-13, 7-11), revenind pe primul loc în Liga Naţională.

Dan Fleşeriu a început cu o echipă inedită formată din Gilbert, Tincu, Paul, Harrison şi Mijajlovic, arătând clar că în aceste meciuri din prima grupă valorică îşi doreşte să încerce mai multe formule şi să dea şansa mai multor jucători de a prinde minute pe parchet. Căpitanul Calotă, Hardy şi Lalovic, jucători obişuiţi cu primul “5” , au fost lăsaţi pe bancă, însă absenţa lui Octavian Popa Calotă era de aşteptat, ţinând cont că acesta revenea după o accidentare ce l-a ţinut departe de parchet mai bine de două săptămâni. De partea cealaltă, Cristian Achim şi-a trimis în teren o echipă formată din aproape toate piesele de bază, în frunte cu Franklin, Barnette, Nuhanovic, Mandache şi Lucic.

baschet CSU - Oradea (1) (Copy)

Mijajlovic de trei carate

Băieţii lui Dan Fleşeriu au început partida mult mai conectaţi, arătând o mare disponibilitate la efort. Iar execuţiile de trei puncte, trimise cu precizia unui chirurg, i-au injectat pe sibieni cu doza de încredere de care aveau nevoie într-o dispută cu o echipă orădeană ce îi învinsese deja de două ori, în acest sezon.  Chiar şi tânărul Tincu prindea curaj şi ridica decibelii în Sala “Transilvania” cu o execuţie de dincolo de semicerc şi cu un coş de două puncte. Jocul funcţiona perfect pentru jucătorii lui CSU, care punctau fără cusur de pe extreme. Iar atitudinea lui Mijajlovic cu pumnul strâns îndreptat spre suporteri, după o altă execuţie de manual de la distanţă, cât şi capacul lui Harrison în faţa lui Mandache aveau menirea de a arăta că pe parchet o echipă îşi doreşte mai mult victoria.

baschet CSU - Oradea (21) (Copy)

Scorul se făcea imediat 18-9, însă orădenii trăiau prin gigantul cu bentiţă roşie Zupan, singurul care putea să ţină ritmul de la trei puncte, impus de sibieni. După 10 minute, tabela arăta 25-17 pentru CSU Sibiu, la capătul unui sfert în care trupa lui Fleşeriu a reuşit 5 din 9 de la trei puncte, din care trei au fost marcate de Mijajlovic – cel mai bun marcator al “galben-albaştrilor” din primul sfert.

Opriţi-l pe Barnette

CSU începea sfertul doi destul de statică pe faza defensivă, acolo unde acelaşi Zupan profita de breşele mari găsite între Gilbert şi Lalovic, şi îşi aducea propria echipă la doar 6 lungimi distanţă. Sibienii păreau să macine în gol după căutarea unor soluţii ofensive, dar aveau noroc cu Lalovic. Muntenegreanul îşi lua revanşa cu o execuţie de trei puncte, iar CSU se ducea la 9 puncte avans. Trupa lui Fleşeriu profita şi de jocul şters al unuia dintre cei mai de temuţi jucători de la Oradea, americanul Franklin, care era anihilat fără cusur de o apărare agresivă ce funcţiona perfect.

baschet CSU - Oradea (14) (Copy)

După două sferturi, cel mai bun pasator de la Oradea înregistra nişte cifre sub nivelul lui normal: o pasă decisivă, 2 puncte şi 2 recuperări. Pericolul pentru CSU avea să vină însă de la celălalt jucător de clasă al Oradiei, nord-americanul Barnette, care contabiliza 11 puncte în sfertul doi. Reuşite ce aveau să o aducă pe Oradea la doar 1 punct în ceafa Sibiului. La pauza meciului, scorul era 39-38.

baschet CSU - Oradea (2) (Copy)

Pentru Orădeni ecuaţia revenirii a fost simplă: i-a tras în capcană pe sibieni să strângă în centru, pentru ca Barnette, cu o mână fină, să rămână singur pe extremă. Fază care a fost la indigo. Iar când un jucător ca americanul Barnette este lăsat să arunce nestingherit, deznodământul este mai mult decât cunoscut.

Apărare perfectă pentru Oradea, lipsă de idei pentru Sibiu

După pauză, acelaşi Barnette continua să facă slalom printre sibieni, care erau pur şi simplu hipnotizaţi de numerele de virtuozitate arătate de american. Mijajlovic şi Lalovic nu izbuteau să introducă mingea în coş pe pătrundere, iar Dan Fleşeriu cerea timp de odihnă, pentru că scorul mergea în direcţia greşită pentru echipa sa, 41-46. Lucrurile deveneau din ce în ce mai dificile pentru sibieni, care nu mai găseau nicio breşă pentru a sparge o apărare în zonă extrem de mobilă a orădenilor, şi doar prin execuţiile de la distanţă e aproape imposibil să câştigi un meci cu o formaţie ce a pierdut doar 5 meciuri în tot campionatul. Scena când Mijajlovic dădea din umeri spre Lalovic arăta clar că sibienii se aflau într-o mare criză de idei, iar Fleşeriu îşi trimitea şi căpitanul pe teren, Calotă, în locul lui Tincu, pentru a aduce un plus la capitolul inventivitate.

baschet CSU - Oradea (40) (Copy)

Deşi în acest sfert CSU avea acelaşi număr de recuperări ca Oradea – 13 – , lipsa inventivităţii pe faza de creaţie a făcut ca balanţa să se incline, cu paşi repezi, spre Oradea. Însă CSU a continuat să trăiască doar prin aruncările de la distanţă. Din păcate pentru sibieni, au mai apărut şi pasele greşite succesive comise de Lalovic şi Mijajlovic, de pe finalul sfertului. Oportunistul Mandache nu a iertat şi a dus-o pe Oradea la 8 lungimi în faţa Sibiului, 51-59, înaintea sfertului decisiv.

Mâinile salvatoare ale lui Lalovic

Sibiul începea sfertul decisiv cu pedala de acceleraţi călcată până la fund. Acelaşi Mijajlovic mai scotea din visterie încă o bijuterie de trei puncte şi încă o pasă decisivă pentru Hardy, iar CSU ajungea la doar 1 punct în spatele oaspeţilor. Meciul începea să prindă ritm şi meciul se juca cu garda jos, cu coşuri spectaculoase de trei puncte şi slam-dunk-uri menite să crească pulsul la 120 printre spectatori.

baschet CSU - Oradea (44) (Copy)

Și Octavian Popa Calotă, încă nerefăcut total după accidentare, punea şi el sare şi piper, cu un coş de dincolo de semicerc, aducându-şi echipa umăr la umăr cu Oradea, 69-69.

baschet CSU - Oradea (11) (Copy)

După două sferturi în care a fost aproape inexistent, Franklin demonstra de ce se află în topul jucărilor din campionatul românesc. Cu 14 secunde de final, americanul trimitea mingea în plasă de la trei puncte şi obliga echipa lui Dan Fleşeriu să înscrie de trei puncte pentru ca meciul să intre în prelungiri. După time-out-ul cerut de antrenorul sibian, ultima fază avea să aibă conotaţii dramatice. Mijajlovic arunca de la trei şi mingea se încăpăţâna să intre în aţe, însă Hardy, cu o prezenţă de mare spirit, recupera mingea şi o pasa lui Lalovic, care o împingea în plasă – din 90 de grade. Coş de trei puncte şi meciul intra în prelungiri.

baschet CSU - Oradea (27) (Copy)

În over-time, sibienii au fost la conducere până în ultimele 50 de secunde, însă şansa a fost de partea orădenilor, care au fructificat fiecare fază avută, reuşind să se impună şi pentru a treia oară în acest sezon. CSU Sibiu – CSM CSU Oradea 79-83.

Performanţe jucători CSU Sibiu:

Lalovic 17 puncte şi 3 recuperări

Mijajlovic 17 puncte, 4 recuperări şi 6 pase decisive

Calotă 11 puncte, 4 recuperări şi 2 pase decisive

Harrison 9 puncte, 3 recuperări şi 1 pasă decisivă

Paul 8 puncte şi 6 recuperări

Hardy 7 puncte, 3 recuperări şi 2 pase decisive

Gilbert 5 puncte şi 4 recuperări

Tincu 5 puncte

Foto: Silvana Armat

baschet CSU - Oradea (32) (Copy) baschet CSU - Oradea (43) (Copy) baschet CSU - Oradea (29) (Copy) baschet CSU - Oradea (38) (Copy) baschet CSU - Oradea (27) (Copy) baschet CSU - Oradea (13) (Copy) baschet CSU - Oradea (9) (Copy) baschet CSU - Oradea (19) (Copy) baschet CSU - Oradea (23) (Copy) baschet CSU - Oradea (14) (Copy) baschet CSU - Oradea (36) (Copy) baschet CSU - Oradea (15) (Copy) baschet CSU - Oradea (22) (Copy) baschet CSU - Oradea (2) (Copy) baschet CSU - Oradea (41) (Copy) baschet CSU - Oradea (45) (Copy)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

3 comentarii

Sportivul

Acum 9 ani

rusine, rusine, rusine galeriei sibiene. Gestul lui Franklin a fost urat dar nimic nu poate justifica o asemenea reactii. Injuraturi strigate la megafon, injuraturi de mama, demult nu am mai vazut ceva atat de urat in sala transilvania. Absolut jenant. Ca sa nu mai zic de injuraturile la adresa postului digisport. Cat de jos sa mergi ca sa faci asa ceva. Galeria incepe din nou sa isi dea in petec. Jenant
Raspunde

Culae

Acum 9 ani

Suntem in galerie, doar nu astepti sa ne comportam ca la cinema sau teatru!
Raspunde

Sportivul

Acum 9 ani

Si daca sunteti in galerie e musai sa fiti niste tarani prosti? Sau Franklin, fuck your mother e ceva citat din clasici pe care pana acum l-am ratat?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus