Copreședinții PNL Sibiu, Raluca Turcan și Mircea Cazan îi cer demisia președintelui Consiliului Județean, Ioan Cindrea. ”Ținând cont că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție a României au respins contestația în anulare depusă de domnul Ioan Cindrea, împotriva sentinței penale prin care acesta a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, PNL Sibiu solicită Prefectului Județului Sibiu să dispună, în temeiul legal, prin ordin de prefect, încetarea de drept a mandatului de Președinte al Consilului Județean, al domnului Ioan Cindrea”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Sibiu.
Temeiul legal al solicitării PNL il reprezintă dispoziţiile art. 15, alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispozitiile art. 26, alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.
Totodată, liderii PNL au transmis prefectului Ovidiu Sitterli o adresă prin care se cere încetarea de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu al lui Ioan Cindrea. ”După cum știți, prin Sentinţa penala nr. 1071/10.12.2014, definitivă, Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus condamnarea inculpatuui Cindrea Ioan la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese si aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal anterior. În baza art.81, 82 Cod penal anterior cu aplicarea art.5 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 3 ani, iar in baza art.71 alin.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii”, se arată în adresa transmisă de liberali.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție a României au respins ieri, ”ca inadmisibilă”, contestația în anulare promovată de Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu, împotriva sentinței penale prin care alesul sibian a fost condamnat.
Contactat ieri de Turnul Sfatului, Ioan Cindrea a arătat că nu dorește să facă vreun comentariu pe tema unei decizii a Justiției. În schimb, a anunțat că va utiliza o nouă cale de atac, recursul în casație. ”Nu comentez hotărârile judecătorești. Am depus recurs în casație”, a declarat Ioan Cindrea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Înalta Curte , Ioan Cindrea , Mircea Cazan , Consiliului Județean , Raluca Turcan , Turnul Sfatului , Consiliului Județean Sibiu , Consilului Judeţean Sibiu , PNL , Parchetul Înaltei Curţi , Ovidiu Sitterli , Pentru Sibiu , demisie , Judecătorii Înaltei Curți , Prefectului Judeţului Sibiu , Cindrea Ioan Cindrea Ioan
Vizualizari: 2326
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Periscop
Acum 6 ore
Excelent +1
Acum 6 ore
Bastiu
Acum 6 ore
Aci Duțu
Acum 7 ore
Emil