Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Luna martie aduce două noi spectacole la TNRS

Luna martie aduce două noi spectacole la TNRS

În luna martie, Teatrul Național „Radu Stanca” își îmbogățește repertoriul cu două noi producții „Moroii” în regia lui Alexandru Dabija și „De unde vine durerea?”, regia Veronica și Cătălin Pătru, Ana Mujat.

Alexandru Dabija, împreună cu Ada Milea și Cătălin Ștefănescu, vin cu una din cele mai interesante provocări, în care folclorul și credințele populare se îmbină cu umorul, muzica și poezia, dând șansa actorilor teatrului național să realizeze mari creații actoricești. „Moroii” va avea avanpremiera sâmbătă, 12 martie, dar este programat și duminică, 13 martie. A doua noutate, producția „De unde vine durerea?” este realizată în colaborare cu Departamentul de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și va avea premiera vineri, 25 martie, la Biblioteca Astra.

Turneu de o lună pentru actorii sibieni

Pe lângă reprezentațiile care vor avea loc în Sibiu, actorii teatrului vor susține nu mai puțin de cinci turnee în următoarele patru săptămâni, de la Mediaș și Timișoara la Stuttgart și Beijing. Astfel, actorii teatrului sibian vor duce spectacolul Romeo și Julieta la Sala Traube din Mediaș, vineri 4 martie, de la ora 20.00, iar pe 24 martie, la Timișoara, actorii prezintă spectacolul Amadeus la Teatrul German De Stat. Spectacolul Marat/Sade ajunge la Teatrului Municipal din Esch și va avea reprezentații pe 18 și 19 martie. În 17 și 20 martie la Teatrul Național Stuttgart, actorii sibienii prezintă spectacolul Nathan Înțeleptul,  iar pe 25, 26 și 27 martie spectacolul Oidip ajunge în Japonia.

Pentru spectacolele care vor avea loc în luna martie la Teatrul Național „Radu Stanca”, biletele au fost deja puse în vânzare la Agenția Teatrală din Sibiu, bd. Nicolae Bălcescu, nr. 17, precum și în rețeaua națională a magazinelor Germanos, Orange și Vodafone, Librăriile Humanitas și Cărturești sau online pe www.eventim.ro. Programul complet al spectacolelor se găsește pe site-ul teatrului http://www.tnrs.ro/program.

Foto credit: Alin Ciortea

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus