Campionatul Naţional de Schi-Alpinism va avea loc la Bâlea Lac și va fi organizat de de clubul sibian Vertical Sport.
Concursul are două probe, cea de schi-alpinism, pentru concurenții experimentați, și cea ce schi de tură, mai scurtă și care nu include pasaje foarte tehnice.
Pentru cursa de schi-alpinism, care reprezintă și Campionatul Național de schi-alpinism seniori (peste 20 de ani), fiecare concurent trebuie să aibă licență de schi-alpinism, să aibă licență de ghid montan AGMR sau să aibă școala de iarnă Salvamont.
Pentru proba de schi de tură, care este și Campionatul Național de schi-alpinism juniori (sub 20 de ani), se cere experiență la schi de tură, un CV montan și sportiv specific.
Numărul locurilor este limitat, existând 40 la proba de schi-alpinism și 60 de locuri la schi de tură.
"Traseele sunt neamenajate și neprotejate, în zona de gol alpin, în condiții de iarnă, în zone care pot să prezinte pericol de avalanșe, lovire sau căderi de pietre sau zăpadă, alunecare necontrolată sau de cădere în gol. Organizatorii, prin măsurile luate — amenajarea pasajelor tehnice cu corzi fixe, parcurgerea traseului înaintea cursei etc. — vor încerca să minimizeze aceste riscuri, dar ele nu vor putea fi excluse în totalitate. Traseele sunt în gol alpin la peste 2.000 m altitudine (creste, culoare, abrupturi, văi). Toate acestea necesită din partea participantului experiență și cunoștințe speciale, cum ar fi pregătire fizică și tehnică în schi de tură și sch-alpinism, cunoștințe despre avalanșe și salvarea din avalanșă", se arată pe site-ul concursului.
Campionatul Naţional de Schi Alpin va avea loc la Bâlea Lac, sâmbӑtӑ, 6 martie 2016.
foto: insport.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Campionatul Naţional , Campionat Naţional , schi alpin , Bâlea Lac , Club Sportiv Vertical Sport
Vizualizari: 1763
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Q - erau limacși