Și în instituțiile publice din Sibiu se vor lua măsuri pentru aplicarea din 16 martie a legii antifumat. La Consiliul Județean se va amenaja în curtea instituției un loc special, cu masă și extinctor, iar pentru cei doi angajați fumători de la Direcția de Sănătate Publică situația e mai dificilă.
"Pentru colegii fumători amenajăm un loc special, în curtea Consiliului Județean, care să respecte condițiile impuse de lege. Le vom pune un afiș ca să știe că acela va fi un loc special pentru fumat, un extinctor, o masă, scaune, ca să stea civilizat. Eu nu sunt fumător", a precizat pentru AGERPRES, Constantin Șovăială.
"În instituție nu se fumează deloc. Fumătorii nu pot fuma nici în fața instituției, pentru că în față este parcul, lângă e Spitalul de Pediatrie și dincolo e locul de joacă al școlii. Fumătorii ar putea fuma, dacă iasă în strada cealaltă, prin curtea instituției. La noi oricum sunt doi fumători", a explicat Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu.Legea interzice fumatul în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Direcția de Sănătate Publică , Constantin Șovăială , Consiliului Județean , Consiliul Județean , lege antifumat , Sănătate Publică , Gabriel Budescu , instituții publice locale , La Consiliul Județean
Vizualizari: 2073


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Newman
Acum 1 oră
Rob
Acum 1 oră
Un sibian vero
Acum 1 oră
Sandokan
Acum 2 ore
Asdfasdf