Situația schimbului de terenuri între administrația locală și Ministerul Apărării Naționale, pentru a se putea construi un spital de urgență pe Calea Poplăcii a ajuns din nou pe masa primarului interimar Astrid Fodor.
General de brigadă prof. univ. dr. Ghiță Bîrsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre Sibiu, a declarat la Turnul Sfatului TV că atât Garnizoana Sibiu, cât și MAPN au propus municipalității cedarea unei părți din poligonul de pe Calea Poplăcii, urmând ca acesta să fie retras doar pe o porțiune de teren. ”La poligonul Poplaca, pentru nevoile de instruire din Garnizoana Sibiu, acest poligon a fost reanalizat, reproiectat, și s-a făcut o ofertă către autoritățile publice locale prin care o bună parte din acest teren să treacă în subordinea lor, dar trebuie făcute niște investiții pentru creșterea de siguranță în poligon. Așa a fost proiectul care s-a discutat anul trecut. S-a făcut o analiză de Garnizoana Sibiu și a fost transmisă Ministerului Apărării. Cunoaștem oferta transmisă de Ministerul Apărării către Primăria Sibiu, din ce îmi aduc aminte a fost vorba de 30 de hectare. Nu este închis subiectul”, a declarat gen. Ghiță Bîrsan la TSTV.
În opinia generalului, MAPN e deschis la negocieri, însă trebuie avute în vedere și nevoile de instruire ale militarilor din Sibiu. ”MAPN rămâne deschis asupra acestui subiect, dar trebuie să ne instruim undeva. Decizia nu aparține garnizoanei. Dacă se găsește o soluție corectă în care acest poligon să fie reproiectat în altă zonă, dar cu facilitățile reale de instruire, atunci cu siguranță că Ministerul Apărării Naționale va spune da, poligonul va fi disponibil”, a spus Bîrsan.
https://youtu.be/f88GSzFDyco?t=10m26sAbonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Primăria Sibiu , Turnul Sfatului , Ministerul Apărării Naționale , poligon , Ministerului Apărării Naţional , Garnizoana Sibiu , Calea Poplăcii , MAPN , nou spital sibiu , Bulevardul Spitalelor , Ghiță Bîrsan
Vizualizari: 4429


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Turci
Acum 7 ore
Resi
Acum 7 ore
Resi
Acum 8 ore
Nustiu
Acum 8 ore
Pol-Pot