Lucrări semnate de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Johann Sebastian Bach şi Tomaso Albinoni pot fi ascultate într-un recital de orgă şi pian programat vineri, 18 martie 2016 la Biserica Evanghelică Sf. Ioan din Sibiu. Protagoniştii serii vor fi Stephen Smith (orgă) şi Medve Sándor (trompetă).
Născut în SUA, Stephen Smith şi-a desăvârşit studiile muzicale (orgă, dirijat şi muzică religioasă) în SUA şi în Elveţia, axându-se intensiv pe studiul repertoriului renascentist şi baroc. Dirijor şi organist în ascensiune, Stephen Smith conduce un program ambiţios de muzică la memorabila Catedrală „Sf. Matei” din Lucerna. A dirijat intensiv orchestre sau coruri în festivaluri din Spania, Slovacia, Germania, SUA, Letonia, Anglia, Polonia, Bermude şi din întreaga Elveţie. Printre orchestrele la pupitrul cărora a dirijat recent se numără Zürcher Kammerorchester, Zuger Sinfonietta, Magnolia Festival Orchestra, Atlanta Baroque Orchestra, Orquesta Sinfonica de Navarra, Brandenburgisches Staatsorchester Frankfurt, Capriccio Baroque Orchestra, La Banda Antix. De 22 de ani, Stephen Smith este director artistic al seriilor de concerte de muzică veche ale Ansamblului Corund din Lucerna. A fost, de asemenea, iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului „Duruflé” din 2002 şi al Festivalului Aniversar „Britten” din 2013. Numeroasele înregistrări pe CD sau la radio reflectă domeniile sale de interes şi activităţile sale muzicale.
Medve Sándor a început studiul pianului la Liceul de Artă din orașul natal, după care alege să continue studiile la clasa de trompetă din aceeaşi şcoală, având ca profesor pe Szabó Sándor. Este membru fondator al ansamblurilor de alămuri „Brassed Up Quintet” şi „Tromba Felix”, cu care a concertat în ţară. În calitate de solist, apre frecvent alături de organişti de renume, între care se numără Ursula Philippi, Remus Henning şi Potyó István. A colaborat cu filarmonicile din Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Oradea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti. Din anul 2014 devine solist instrumentist al orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu, unde deţine funcţia de şef partidă – trompetă.
Biletele pentru acest eveniment se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, Sala Thalia şi în seara sepctacolului, la intrarea în sală. Preţul unui bilet este de 8 lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Tomaso Albinoni , Sala Thalia , Stat Sibiu , Târgu Mureș , Consiliului Județean Sibiu , Râmnicu Vâlcea , Felix Mendelssohn Bartholdy , Johann Sebastian Bach , Brassed Up Quintet , Medve Sándor , Remus Henning , Ansamblului Corund , Atlanta Baroque Orchestra , Brandenburgisches Staatsorches , Capriccio Baroque Orchestra , Tromba Felix , Festivalului Aniversar , La Banda Antix , Magnolia Festival Orchestra , Orquesta Sinfonica , Biserica Evanghelica Sf , Potyó István , Szabó Sándor , Zuger Sinfonietta , Zürcher Kammerorchester , Stephen Smith , Ursula Philippi
Vizualizari: 1554
Ultimele comentarii
Acum 16 minute
Xxx
Acum 25 minute
Xxx
Acum 28 minute
Kokos
Acum 1 oră
X-ulescu
Acum 1 oră
Nobody