Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
23°C

TSTV Adrian Tibu: E important să existe un cinema multiplex, dar…

TSTV Adrian Tibu: E important să existe un cinema multiplex, dar…

Cel mai tânăr manager al unei instituții publice de spectacole din România, managerul Teatrului Gong, Adrian Tibu, spune că tinerii au nevoie de ceva mai mult decât comunicarea intermediată de tehnologii. ”La teatru nu facem altceva decât să promovăm empatia. Cred că toată această toxicitate din jurul nostru vine tocmai dintr-o lipsă colectivă de empatie. Încercăm să așezăm la teatru în scaune copii și tineri și nu doar să stea comod, ci și să interacționeze cu ceea ce se întâmplă pe scenă. Încercăm să promovăm compasiunea, pentru că se interacționează cu ce se întâmplă pe scenă și de cele mai multe ori, personajele sunt oameni diferiți de tine și nu ai altceva de făcut decât să te macini și să te pui în situația acestora”, a spus Adrian Tibu, în cadrul emisiunii.

Managerul Teatrului Gong susține că Sibiul simte lipsa unui cinema performant, însă în opinia lui, adolescenții au nevoie de ceva mai mult. ”E important să existe un cinema multiplex, într-un oraș ca Sibiul, pentru că e nevoie să ne diversificăm agenda. Observ însă la ateliere pe care le organizăm cu elevii de liceu o creștere a numărului de participanți, cu observația că ei se simt mult mai liberi într-o sală de teatru decât într-o sală de curs. Cu siguranță că alături de niște actori poți discuta mult mai liber legat de niște plăceri sau disfuncționalități. Atelierele pentru copii sunt dedicate mai mult lucrului manual, dar atelierele pentru adolescenți vorbesc mai degrabă despre ei și despre o regăsire a sinelui prin exerciții de actorie”, a mai spus Tibu.

Întreaga emisiune poate fi vizionată aici:

https://youtu.be/w5u3JOv7xdU

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus