Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a anunțat, astăzi, ca îi va trimite o scrisoare principalului candidat democrat din SUA, Hillary Clinton, în care o anunță că el îi îndeamnă pe toți cei 300.000 de romi americani să o voteze.
Dorin Cioabă îi roagă pe toți romii din SUA să o voteze pe Hillary Clinton pentru că a arătat că este o persoană deschisă către comunitatea lor și pentru că luptă pentru valorile familiei.
"Și eu, ca președinte al Organizației Internaționale a Romilor, dar și în calitatea mea de rege internațional al romilor, vreau să-i rog pe toți romii din SUA, pe cei care au drept de vot, să voteze la alegerile care vor avea loc în SUA candidatul Partidului Democrat, și anume doamna Hillary Clinton, pentru că ea a arătat o deschidere către comunitatea noastră de romi. (...) Ca femeie, Hillary Clinton a arătat că este o persoană care ține foarte mult la familia ei. Chiar dacă a fost la un pas să se destrame, Hillary Clinton a știut cum să gestioneze situația aceea critică. (...) Hillary Clinton a decis să își ierte soțul și să pună mai presus valorile familiei. (...) Și noi romii ne luptăm pentru valorile familiei", a afirmat Cioabă, pentru Agerpres.Lecții de engleză și pălărie de cowboy
Pentru întâlnirea pe care și-o dorește cu viitorul președinte Hillary Clinton, la Casa Alba, Dorin Cioabă și-a cumpărat deja o pălărie de cowboy și o cravată cu steagul Americii. Posesor al unei limuzine produse în SUA, Dorin Cioabă a mărturisit că de mic copil l-a îndrăgit pe celebrul personaj din serialul Dallas, J.R. Ewing. J.R. a fost un model pentru toată familia Cioabă, atât pentru bunicul lui Dorin, cât și pentru tatăl acestuia, Florin Cioabă.
Totuși, acesta se teme că romii sunt deocamdată sceptici și nu au susținut până acum o femeie.
"O mică problemă ar fi și anume aceea că, până acum, romii nu au dat suport unei femei să fie conducătoare", a recunoscut Dorin Cioabă.Dorin Cioabă ia meditații de câteva luni, la limba engleză, pentru a putea vorbi personal, fără traducător, cu Hillary Clinton.
"Am început să iau lecții de engleză pentru că am nevoie să mă duc la Casa Albă fără translator. De ce? Pentru că translatorul poate să nu traducă acolo tot ce spun eu și s-ar putea ca vizita mea în SUA să nu își atingă scopul", a spus Dorin Cioabă.Regele Cioabă mai spune că el nu a învățat la școală limba engleză, ci rusa. De aceea, acum, de două ori pe săptămână ia meditații la engleză, de la un profesor care vine acasă la el.
Sursă: Agerpres
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Hillary Clinton , Casa Albastră , Dorin Cioabă , Florin Cioabă , Partidului Democrat Liberal Si , Organizaţiei Internaţionale , Regele Cioabă , rege internaţional al romilor , candidat democrat din SUA
Vizualizari: 1758
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Costea
Acum 3 ore
Idgf
Acum 3 ore
Cititor