Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

TSTV Industria auto cere terminal cargo la Sibiu. În final, tot oamenii de afaceri se vor implica

TSTV Industria auto cere terminal cargo la Sibiu. În final, tot oamenii de afaceri se vor implica

Zona transporturilor aeriene de marfă este acoperită pe Aeroportul Sibiu, până la un anumit nivel, anunță directorul Marius Ioan Gîrdea într-o emisiune TSTV. Totuși, despre un terminal cargo pe aeroportul sibian se va putea vorbi doar după ce oamenii de afaceri vor putea investi în această zonă. ”În zona Cargo noi am început să operăm la un anumit volum. Chiar azi au venit aeronave mici, au încărcat 6-700 de kilograme, deci noi operăm. În afară de aeroportul Otopeni unde există o aeronavă de capacitate mare, un Boeing 757, în rest, aeronavele care deservesc partea de cargo din celelalte aeroporturi din România, în special pe cele din Timișoara și Cluj, sunt aeronave ATR 42, care nu au nicio problemă să aterizeze și la noi”, spune directorul Aeroportului Sibiu.

Un terminal cargo este văzut ca viitorul pas pentru dezvoltarea aeroportului, spune directorul instituției.  ”Pentru funcționarea aeroportului, terminalul nu e necesar. Pentru dezvoltare, da. Acum avem două fluxuri dedicate, unul în clădirea administrativă, avem echipamente pentru control de securitate și pe acolo se procesează marfa. Dacă sosește marfă de o anumită caracteristică volumetrică, mai mare, atunci se procesează prin terminalul de pasageri unde avem un echipament de control de securitate de bagaje agabaritice. Permite acest tunel să intre dimensiuni de 100 pe 100 centimetri, ca volum. Deci un metru cub am putea. Nu am folosit încă acest echipament, în general discutăm cu cei care transmit marfa, le explicăm care sunt posibilitățile”, spune Marius Ioan Gîrdea. ”Unul din obiectivele pe are le are aeroportul, pe lângă cele 10 curse este acest terminal cargo”, mai spune acesta.

https://youtu.be/5seljlHiDEw?t=21m42s

Societățile din zona industrială Vest, dar și altele din Sibiu sau cele din domeniul industriei auto din Transilvania pun presiune pentru construcția unui terminal cargo. În cele din urmă, acesta va fi construit tot cu banii investitorilor privați, crede directorul Aeroportului Sibiu. ”Am participat la mai multe întâlniri cu oamenii de afaceri care reprezintă Zona Vest, și nu numai această zonă, au venit reprezentanți ai societăților care produc în zona auto și din Sebeș, Mediaș, au venit la aeroport să vadă cum să facem să putem procesa. Aeroportul, Consiliul Județean, nu au fonduri necesare în momentul acesta pentru a dezvolta un terminal Cargo , dar am încredere că există oameni de afaceri cu viziune și chiar am avut întâlniri cu oameni din Sibiu, potenți financiar, care și-au manifestat intenția și interesul de a intra într-un proiect de acest gen. Nu pot spune că se va întâmpla anul acesta sau anul viitor, așteptăm să vedem ce se întâmplă cu modificările legislative cu partea de parteneriat public privat, concesiuni, astfel încât să ne așezăm la masă într-un cadru legislativ stabil pe o perioadă rezonabilă de timp, astfel încât să beneficieze toată lumea și aeroportul și mediul de afaceri”, spune Marius Ioan Gîrdea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

ciuli

Acum 8 ani

acum este momentul! nu sunt baroniii acasa!
Raspunde

cetateanul

Acum 8 ani

Cu cat mai multe functiuni pe aeroportul din Sibiu, cu atat mai multe atuuri ptr. dezvoltare! Sper ca autoritatile locale se implica adecvat!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus