Deputatul liberal Mircea Cazan face apel la colegi să ia măsuri pentru realizarea unui set de legi pentru reglementarea internetului. ”Legea securității ciberneticii este foarte importantă în contextul evoluției exponențiale a internetului si a utilizării lui nu numai în scopuri educative, cum a fost el gândit inițial, ci și în acțiuni teroriste. La ora actuală, pe «autostrăzile» de comunicare ale Internetului, ne trebuie si o lege care să poată supraveghea circulația informațiilor si respectarea regulilor si legislației în vigoare. La fel ca în viața reală unde trebuie să respectăm niște reguli, fie de circulație, de comunicare, de respect între noi, același lucru trebuie făcut și în viața virtuală a Internetului”, a declarat Cazan într-un discurs de la tribuna Camerei Deputaților.
Totodată, Cazan cere reglementarea eliberării cartelelor telefonice prepay, astfel încât acestea să nu poată fi folosite în scopuri ce afectează siguranța cetățeanului. ”Împreună să reușim adoptarea cât mai urgentă a legilor privind combaterea terorismului, a cartelelor prepay si a securității cibernetice, toate acestea pentru siguranța cetățeanului si siguranța României. Suntem în momentul, în care în întreaga Europă balanța înclină în favoarea garantării securității persoanei. Chiar și așa, nu putem abdica pentru niciun moment de la principiul inviolabilității drepturilor și libertăților individuale, care constituie fundamentul societății noastre democratice. Așadar, avem responsabilitatea de a avea această dezbatere, în mod matur, pentru a găsi echilibrul între garantarea drepturilor și libertăților și garantarea siguranței persoanei”, a mai spus Cazan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Camerei Deputaților , Mircea Cazan
Vizualizari: 1100


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
A
Acum 1 oră
V
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Opriti risipa banului public
Acum 2 ore
Jumbo