În prima zi a Şcolii Altfel, elevii clasei a III-a de la Colegiul Naţional “Octavian Goga” au avut şansa să fie prefecţi şi subprefecţi, timp de câteva minute, în cadrul unei vizite efectuate la Instituţia Prefectului.
Elevii, însoţiţi de doamna învăţătoare Georgiana Martin, au vizitat cele mai importante săli ale instituţiei: Sala Mare a Prefecturii, biroul Prefectului Vasile-Cristian Roman, biroul Subprefectului Anca Livia Şandru, precum şi locaţiile unde se realizează paşapoartele.
Oficialii instituţiei le-au explicat copiilor modul în care este organizată Prefectura, principalele atribuţii pe care le îndeplineşte, fiind totodată informaţi cu privire la modalităţile prin care pot obţine paşaportul, iar, mai târziu, permisul de conducere.
“Noi am fost deschişi la acest program. Consider că este foarte important ca Instituţia Prefectului să fie cunoscută de elevi, iar ei să aibă şansa, aşa cum specifică şi sloganul proiectului iniţiat de Ministerul Educaţiei, <<să ştie mai multe, să fie mai buni>>, inclusiv din punctul de vedere al cunoştinţelor legate de administraţie”, a declarat Vasile-Cristian Roman, Prefectul Sibiului.Instituţia Prefectului va continua să primească pe parcursul întregii săptămâni clase de elevi, în cadrul Programului "Şcoala Altfel". Până în prezent şi-au anunţat vizita Şcoala Generală Nr. 2 Sibiu, Liceul Tehnologic “Avram Iancu”, Colegiul Naţional “Octavian Goga” şi Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr Sibiu.
În acest an, "Şcoala Altfel "se desfăşoară în perioada 18 – 22 aprilie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Liceul Tehnologic , Octavian Goga , Avram Iancu , ministerul Educatiei , Instituția Prefectului Sibiu , Şcoala Altfel , Colegiul Național Pedagogic , Școlii Altfel , Sala Mare , Georgiana Martin , Prefectului Vasile , Subprefectului Anca Livia Şand , Prefectul Sibiului , Facebook Cristian Roman , Școala Generală Nr
Vizualizari: 1142
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
X-ulescu
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
Kokos